adplus-dvertising
You are here:

Victorie clară pentru Simone Tempestini în Raliul Moldovei

Victorie clară pentru Simone Tempestini în Raliul Moldovei
Comentarii

Revenit la competiţia din Bacău după patru ani de pauză, Simone Tempestini a câştigat pentru a treia oară în carieră Raliul Moldovei şi este din nou mare favorit să devină campion naţional absolut. Totul se va decide în ultimele trei etape, care vor avea loc la Iaşi, Cluj şi Braşov.

Alături de copilotul său Sergiu Itu, Tempestini a avut o primă zi perfectă pe macadamul din Bacău, acolo unde a câştigat toate cele 7 probe speciale. Duminică, atunci când a fost la limită cu uzul de anvelope, Tempestini a recurs la o strategie de conservare a rezultatului, iar 3 probe au fost câştigate de Raul Badiu. Pilotul clujean a revenit pe power stage şi super speciala, adăugându-şi astfel în palmares prima poziţie la finalul ediţiei a 12-a a Raliului Moldovei Bacău.

Podiumul general de la Bacău a fost completat de Sebastian Barbu şi de Andrei Gîrtofan. Avantajul final dintre Tempestini şi Barbu a fost de 01:41,9, în timp ce faţă de Gîrtofan a avut un avantaj de peste 3 minute.

În urma acestei etape, Sebastian Barbu a preluat din nou fotoliul de lider cu 187.6 puncte, urmat de Gîrtofan jr cu 186.2, în timp ce Tempestini are 164 de puncte. De menţionat e faptul că se iau în calcul cele mai bune 7 rezultate din totalul de 9 runde programate. Cel mai dezavantajat în acest moment este Gîrtofan jr, care are puncte în toate rundele de până acum, în timp ce Barbu are o absenţă, iar Tempestini două raliuri de 0 puncte din cauza abandonurilor. Au mai rămas trei runde: Iaşi (macadam), Cluj (asfalt) şi Braşov (macadam).

Etapa de la Bacău a avut parte şi de o prezenţă internaţională, cu 5 echipaje din Turcia, Bulgaria şi Italia, inclusiv pilotul care s-a impus în ultimele 4 sezoane în ţara de la sud de Dunăre, Miroslav Angelov. Acesta a fost nevoit să abandoneze pe a patra probă, din cauza unui accident, într-un moment în care se afla pe locul 3 la general.

viewscnt
Articole similare