HC Dunărea Brăila a învins echipa franceză Fleury Loiret Handball, cu 29-27 (15-13), duminică, în Sala Danubius din Brăila, la debutul său în Grupa D a competiţiei feminine de handbal EHF European League.
Dunărea a dominat meciul de la un capăt la altul şi s-a aflat aproape permanent la conducere. În prima repriză, brăilencele au avut un avantaj de maxim patru goluri, 7-3, 8-5, 11-7, 12-8, dar la pauză acesta a fost redus la doar două goluri, 15-13.
Dunărea şi-a consolidat dominarea în partea secundă, având cinci goluri în plus pe tabelă la un moment dat, 20-15, 21-16, iar apoi şase goluri (23-17, 25-19, 28-22). Echipa din Hexagon a revenit periculos în finalul partidei şi s-a apropiat la două goluri, 28-26, după patru goluri consecutive, dar formaţia pregătită de Neven Hrupec a reuşit să câştige cu 29-27.
Pentru gazde au marcat Maria Kanaval 6 goluri, Marina Dmitrovic 6, Jovana Sazdovska 4, Alina Czeczi 3, Aneta Udriştioiu 4, Elena Dache 2, Nicoleta Safta 1, Mădălina Zamfirescu 1, Bojana Milic 1, Tamires Morena Lima de Araujo 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Golurile formaţiei franceze au fost înscrise de Oriane Ondono 9, Isabel Guialo 4, Amina Sankhare 3, Lilou Begon 3, Cassidy Chambonnier 1, Eyatne Rizo Gomez 5, Melina Peillon 1, Laura Kamdop 1.
Au arbitrat bulgarii Svetoslav Iovcev şi Zvezdelin Ioncev, iar delegat EHF a fost românul Ion Şerbu. În celălalt meci al grupei, Siofok KC a terminat la egalitate cu Kuban Krasnodar, 28-28. Dunărea va juca următorul meci pe 17 ianuarie, în deplasare, cu Kuban.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: handbal