Dybala şi Matuidi au înscris golurile victoriei lui Juventus în faţa Bolognei. Cei doi au marcat în interval de cinci minute şi au adus a şasea victorie pentru campioana Italiei din acest sezon. Torinezii sunt lideri şi au trei puncte peste Napoli în clasament.
Juventus îşi continuă parcursul perfect în Serie A. După şase etape are maximum de puncte. Învins de pe Juventus Stadium a plecat Pippo Inzaghi, fost atacant al Bătrânei Doamne, acum antrenor la Bologna. Juventus a marcat în primul sfert de oră golurile victoriei. Dybala a marcat primul său gol în acest sezon. Din pasa lui Ronaldo, Matuidi a dublat avantajul lui Juve, care conduce autoritar campionatul italian.
Şi Lazio are o serie de victorii ajuns la patru victorii consecutive în toate competiţiile după ce a trecut cu 2-1 de Udinese în deplasare. Fără Imobile şi Milinkovic -Savic, menajaţi, romanii au marcat de două ori într-un interval de 6 minute. Acerbi a deschis scorul, iar Joaquin Corea l-a majorat. Udinese a revenit în joc cu 10 minute înainte de final, prin Nuytinck, dar Lazio a plecat cu toate punctele şi este pe podium în Serie A.
Victorii facile au reuşit Napoli şi Roma, în această etapă. Ambele s-au impus pe teren propriu în faţa a două nou-promovate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iată toate rezultatele din această seară:
Udinese - Lazio 1-2
AS Roma - Frosinone 4-0
Atalanta - Torino 0-0
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cagliari - Sampdoria 0-0
Genoa - Chievo 2-0
Juventus - Bologna 2-0
Napoli - Parma 3-0