Giedrius Arlauskis a gafat la primul meci de la revenirea la CFR Cluj. FCSB s-a impus cu 3-0, după ce portarul lituanian a fost eliminat în prima repriză a meciului. Fotbalistul a avut o reacţie nervoasă pe tunelul spre vestiare.
VIDEO | FCSB - CFR Cluj 3-0, în Liga 1. Giedrius Arlauskis, ieşire nervoasă după eliminare
Darius Olaru a deschis scorul în minutul 49, apoi Florin Tănase a făcut 2-0, după o eroare în apărarea campioanei României. Olimpiu Moruţan a făcut 3-0, moment în care Mihai Stoica a început să danseze pe Arena Naţională.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rezultatul final pare să fie fost influenţat şi de un eveniment important din prima repriză. În minutul 40, Giedrius Arlauskis a fost eliminat, după ce l-a faultat pe Octavian Popescu în afara careului lui CFR Cluj. Momentul a venit cum nu se poate mai rău pentru portarul lituanian, care s-a aflat la primul meci de la revenire şi la meciul în care Edi Iordănescu l-a scos din poartă pe Cristian Bălgrădean.
Imediat după eliminarea lui Arlauskis, Edi Iordănescu, cel care s-a aflat în tribune, fiind suspendat pentru acest meci, a dat indicaţiile către banca tehnică printr-un om din staff-ul său.
Camerele prezente pe Arena Naţională l-au urmărit pe Giedrius Arlauskis până la intrarea pe tunel, acolo unde lituanianul a cedat. Nou-venitul în lotul campioanei României şi-a scos mănuşile şi le-a aruncat spre uşa din faţa sa, într-un moment evident de frustrare şi de furie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: giedrius arlauskis, cfr cluj, fcsb cfr cluj