You are here:

VIDEO | A jucat la ei, dar nu s-a putut abţine. Andrei Cristea, poziţie dură după meciul cu FCSB: "Nu vreau să mai trăiesc aşa ceva. A fost ca pe vremea lui Jean Pădureanu"

VIDEO | A jucat la ei, dar nu s-a putut abţine. Andrei Cristea, poziţie dură după meciul cu FCSB: "Nu vreau să mai trăiesc aşa ceva. A fost ca pe vremea lui Jean Pădureanu"

Poli Iași

Comentarii

Atacantul echipei CSM Poli Iaşi, Andrei Cristea (33 de ani), s-a declarat dezamăgit de prestaţia avută de arbitrul Adrian Comănescu, pe care l-a acuzat că a stricat meciul cu FCSB, câştigat de vicecampioană, duminică seară, cu scorul de 1-0, în etapa a treia din play-off.

Cristea a mărturisit că nu a mai avut parte de un asemenea arbitraj de pe vremea lui Jean Pădureanu, fostul conducător al Gloriei Bistriţa.

"În primul rând, aş vrea să felicit Steaua, o echipă mare, într-adevăr, care se bate la campionat. Dar parcă nu aş vrea să vorbesc sub imperiul supărării, însă ce s-a întâmplat în seara asta... Mi-e foarte greu. Am mai întâlnit nişte meciuri pe vremea lui nea Jean Pădureanu, Dumnezeu să-l ierte, dar aşa este viaţa, aşa este fotbalul, trebuie să trecem şi peste astfel de episoade. Nu aş vrea să comentez foarte mult arbitrajul, sunt foarte supărat şi obosit în acest moment, însă Steaua rămâne Steaua. Repet, nu cred că Steaua are nevoie de ajutorul cuiva. Dar acest băiat care a venit la un meci play-off nu cred că şi-a făcut datoria faţă de noi ca fotbalişti, nu ne-a respectat. Este o problemă, în momentul în care începi meciul cu atâtea cartonaşe galbene şi un dialog de s us. M-am simţit foarte prost în această seară şi nu vreau să mai trăiesc astfel de evenimente", a spus Andrei Cristea, la Telekom Sport.

Experimentatul atacant a comentat şi eliminarea lui Ionuţ Cioinac: "Mingea era într-o parte, a dat lovitură liberă, ne-a dat şi roşu în aceeaşi fază. Nu ştiu, play-off-ul înseamnă calitate, înseamnă meciuri care decid campionatul, înseamnă respect între fotbalişti şi sper să se rezume la asta".

Cât despre lupta pentru câştigarea campionatului: "Deci, pentru mine, FCSB sau Steaua rămâne o echipă mare, care se bate an de an la campionat şi, cu siguranţă, au jucători de mare valoare. Nu-mi doresc decât binele echipei mele. Eu urez multă baftă lui Nicolae Dică, Stelei, CFR-ului şi Craiovei. Care va fi mai bun, să câştige", a încheiat Andrei Cristea.

Formaţia FCSB a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0, echipa CSM Poli Iaşi, şi a urcat pe primul loc în clasamentul play-off-ului Ligii 1.

Afla mai multe despre: cristeaiasifcsb 

viewscnt
Articole similare