FC Botoşani a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a opta a Ligii I.
Au marcat Deaconu ’58 pentru Gaz Metan şi Butean ’34 (autogol) şi Keyta ’87 pentru FC Botoşani.
În minutul 58, de la gazde a fost eliminat Ondrej Baco, după ce a primit al doilea cartonaş galben. Un minut mai târziu, Ongenda, de la oaspeţi, a ratat un penalti.
Ronaldo Deaconu, autorul unui gol senzaţional, a explicat după meci cum reuşeşte astfel de execuţii: ”Din păcate, greşim la fiecare meci şi nu reuşim să adunăm puncte. Trebuie să strângem rândurile, pentru că trec etapele şi trebuie să obţinem puncte. E ceva ce exersez la antrenamente foarte mult şi e una dintre calităţile mele” a spus Deaconu, după meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ronaldo deaconu