Germania a încheiat en-fanfare faza grupelor de la Campionatul Mondial. Deja calificaţi, nemţii şi-au odihnit cele mai importante piese în faţa Serbiei, dar spectacolul nu a lipsit. În final a fost victorie la opt goluri pentru Germania, 31 - 23, iar nemţii au încheiat grupa A pe locul secund.
Prima poziţie i-a revenit campioanei mondiale Franţa, care a trăit cu multe emoţii meciul cu Rusia. Cocoşii au fost conduşi timp de 58 de minute, dar au revenit în final şi s-au impus cu 23-22. Chemat de urgenţă la naţională, Nikola Karabatic a bifat primul său meci la turneul final. A fost meciul 300 în tricoul naţionalei, dar unul încheiat trist, fără gol marcat.
În grupa B, Macedonia şi Islanda au avut meci direct pentru calificare. Ex-iugoslavii au început mai bine, au avut şi trei goluri avantaj, dar Islanda a revenit în ultima parte a meciului. Georgievski de la CSM Bucureşti a ieşit cel mai şifonat după ce s-a lovit de portarul islandezilor. Nordicii s-au impus cu 24-22 şi au prins inextremis locul al treilea în grupă.
Derby-ul grupei s-a jucat între Spania şi Croaţia, care aveau victorii pe linie înaintea meciului direct. Ex-iugoslavii au condus pe toată durata meciului şi s-au impus în final cu 23 - 19.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Derby a fost şi în grupa C, unde Norvegia şi Danemarca şi-au disputat prima poziţie. Mikkel Hansen a fost one man show pentru gazdele turneului. A marcat 14 goluri şi a fost decisiv în victoria cu 30 - 26 a danezilor, care şi-au asigurat astfel primul loc în grupă.
Spectacol a fost şi în duelul dintre Suedia şi Ungaria, fruntaşele grupei D. Vecinii noştri au condus ostilităţie în prima repriză, au avut chiar şi trei goluri diferenţă, dar nordicii au intrat la cabine în avantaj de un gol. Ungaria a avut forţa să revină, dar finalul le-a aparţinut nordicilor, care s-au impus cu 33 - 30.
Suedia şi Danemarca intră în grupele principale cu maximum de puncte, în timp ce Norvegia pleacă cu două, iar Ungaria cu unul singur, la fel ca şi Egipt.
În cealaltă grupă, Croaţia e singura care pleacă cu maximum de puncte. Germania şi Franţa au remizat între ele şi pleacă cu trei, iar Spania va vea două puncte la start.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Iată cum arată grupele principale
Transmisiuni Telekom Sport de la CM Handbal Masculin 2019
Sâmbătă, 19 ianuarie:
- 19:00 Franţa - Spania, Telekom Sport 3
- 19:00 Tunisia - Suedia, Telekom Sport 4
- 21:30 Danemarca - Ungaria, Telekom Sport 3
Duminică, 20 ianuarie
- 19:00 Brazilia - Croaţia, Telekom Sport 3
- 19:00 Ungaria - Tunisia, Telekom Sport 4
- 21:30 Islanda - Franţa, Telekom Sport 3
- 21:30 Norvegia - Egipt, Telekom Sport 4
Afla mai multe despre: cm handbal, grupe principale, handbal,