Marius Bilaşco a respins acuzaţiile managerului sportiv al FCSB, care afirma la finalul partidei cu U Craiova, scor 3-2, că Haţengan a făcut jocurile celor de la CFR Cluj.
Şeful departamentului de scouting al CFR Cluj crede că nu este vorba de nimic altceva decât despre ”aceeeaşi piesă de teatru” pe care obişnuieşte să o joace MM Stoica, ”pentru a pune presiune pe arbitri” înaintea confruntării dintre campioana en titre şi U Craiova din etapa viitoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Stoica a criticat dur arbitrajul la finalul partidei FCSB - Craiova 3-2
Managerul sportiv al FCSB-ului a acuzat brigada condusă de Ovidiu Haţegan că a fost interesată ca meciul să se termine la egalitate, rezultat care ar fi avantajat CFR-ul.
”Nu am pierdut aproape 30 de ani în fotbal ca să nu ştim să ne uităm la un meci de fotbal. Nu poţi să arbitrezi când e rezultat de egalitate pe tabelă echidistant şi când conduce FCSB să... nu ştiu. Au fost nişte faulturi la Planic, eu nu pot să cred că nu au fost sancţionate. Fault la Planic nesancţionat! Păi ce facem? La un momentdat nu voiau să dea corner! Haţegan şi Sebastian Gheorghe nu voiau să dea corner pentru noi. Ce înseamnă asta? Păi ce şanse avem noi dacă mergem la Cluj? Cum jucăm, cum nu jucăm, ce şanse avem?”, se întreba retoric MM Stoica la finalul partidei cu Universitatea Craiova.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.