Adi Petre a marcat pentru UTA Arad, în înfrângerea din Cupa României cu U Cluj, iar la final a anunţat ce obiective are. Înaintea partidei, atacantul a vorbit şi despre experienţa de la FCSB.
Adi Petre, gol în U Cluj - UTA Arad, 2-1
"Ne pare rău, nu am intrat probabil cum trebuia pe teren, pentru că nu avem nicio scuză. Totul a decurs contra noastră încă de la început. Ne pare foarte rău, ne cerem scuze fanilor, pentru că nu le cade bine.
Mă interesează să fim în play-off. Totul depinde doar de noi, avem şanse reale. Personal, îmi doresc să joc cât mai multe meciuri, să strâng cât mai multe goluri, să ajut echipa şi să prin Campionatul European, pentru că pentru mine este un target foarte important", a declarat Adi Petre, după înfrângerea din Cupa României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Adi Petre, despre perioada de la FCSB: "Nu am ştiut să gestionez anumite situaţii"
"Vreau să vă asigur că am venit să ajut echipa, asta e cel mai important, şi implicit să mă ajut şi pe mine. Toată lumea ştie că am trecut printr-o perioadă mai nasoală, dar important e că am sprijinul tuturor, asta e cel mai important. Asta m-a făcut să revin acasă.
Nu mă interesează astfel de afirmaţii, important este să-mi fac treaba. Tot timpul o să revin acasă, aici m-am născut, Aradul este casa mea. Important este interesul echipei. Vom vedea după cifre, cine ajută pe cine.
Probabil deciziile pe care le-am luat în momentele respective, nu am ştiut să gestionez anumite situaţii. Dintr-una într-alta s-a ajuns în situaţia în care sunt acum. Doar eu sunt responsabil pentru ce s-a întâmplat, nu îmi place să vorbesc despre altcineva. Deciziile mele m-au adus în situaţia în care sunt, aşa că depinde doar de mine să revin la forma pe care am avut-o şi să devin şi mai bun", a spus Adi Petre într-o conferinţă de presă, după experienţele ratate de la FCSB şi Cosenza.