Mijlocaşul ofensiv Alexandru Băluţă a înscris, sâmbătă seară, primul său gol pentru Slavia Praga, care s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, contra echipei Karvina, în etapa a doua a campionatului Cehiei.
Băluţă a intrat în minutul 74, la scorul de 3-0, şi a reuşit să înscrie şapte minute mai târziu. Internaţionalul român a dus la bun sfârşit o fază de contraatac, reuşind să îl învingă pe portarul advers cu o execuţie simplă, în stil de mare atacant, după o pasă filtrantă a lui Stanislav Tecl.
Pentru Slavia au mai marcat Milan Skoda (13'-penalti, 32') şi Josef Husbauer (66').
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost al doilea meci oficial jucat de Băluţă pentru Slavia Praga. În prima etapă, el a jucat cinci minute în partida cu Sigma Olomouc, pe care echipa sa a câştigat-o cu 3-0. După două etape, Slavia Praga este liderul campionatului Cehiei.
În vârstă de 24 de ani, Alex Băluţă a fost transferat de Slavia Praga de la Universitatea Craiova, în această vară, în schimbul sumei de trei milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.