You are here:

VIDEO | Alexandru Păun îşi doreşte un nou titlu de campion: "Sper să o ţinem tot aşa. Vrem din nou în Europa, acolo unde ne este locul"

VIDEO | Alexandru Păun îşi doreşte un nou titlu de campion: "Sper să o ţinem tot aşa. Vrem din nou în Europa, acolo unde ne este locul"

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj s-a impus, luni seară, în faţa celor de la Astra Giurgiu, pe teren propriu, scor 2-1 (1-0), în prima etapă din play-off-ul Ligii l. Golul victoriei a fost reuşit în minutul 81 de Alexandru Păun, introdus pe teren pe parcursul reprizei secunde.

Alexandru Păun a intrat pe teren în minutul 61, în locul lui Cătălin Itu, iar 20 de minute mai târziu l-a învins pe David Lazar cu un şut plasat, din interiorul careului. A fost al şaptelea gol marcat de mijlocaşul lui Dan Petrescu, în acest sezon, şi este într-o vizibilă revenire de formă. 
 
Alexandru Păun a trecut cu bine peste faza ratării calificării în optimile Europa League, de la Sevilla, când tehnologia VAR i-a anulat reuşita, şi a revenit chiar mai puternic.
 
"Nu am stat prea mult să mă gândesc la acel gol (n.r. - Sevilla), vă spun sincer că nici nu am mai urmărit faza de atunci. Am încercat să trec cât mai repede peste acel meci şi mă bucur că astăzi am putut să îmi ajut echipa şi să câştigăm cele trei puncte. Acum cea mai importantă este victoria. Ne aşteaptă un meci greu la Mediaş. Ştim că ne suflă adversarii în ceafă, Craiova a câştigat aseară. Suntem doar la trei puncte de ei, pentru că trebuia să fim la şase şi la şi mai multe puncte de celelalte echipe. Dar ăsta este sistemul şi trebuie să jucăm aşa cum este", a declarat Păun, imediat după meciul cu Astra.
 
Golul Astrei a fost marcat de către Denis Alibec, după un fault obţinut de Kehinde Fatai. Nigerianul a fost faultat clar în careu de portarul Giedrius Arlauskis, însă Păun nu este convins de decizia arbitrului.
 
"Am vorbit cu el, a zis că nici vorbă de penalty, a vorbit şi cu Fatai şi el i-a spus acelaşi lucru, că nu a fost penalty. Nu avem de ce să îl certăm pe Arla, Doamne Fereşte, ne-a scos de atâtea ori şi cu siguranţă o va face în continuare. Trebuia să începem cu dreptul şi mă bucur că am reuşit să câştigăm acest meci, pentru că era foarte important pentru moralul nostru. Sper ca de acum încolo să o ţinem tot aşa cu victorii şi să nu pierdem meciuri. Când nu am pierdut meciuri în play-off am câştigat campionatul. Vrem să câştigăm din nou primul loc, să mergem din nou în Europa, acolo unde ne este locul. Am demonstrat sezonul ăsta că merităm să fim acolo", a completat Alexandru Păun.
 
În acest moment, CFR Cluj rămâne lider în Liga l, cu 29 de puncte, în timp ce Astra Giurgiu este pe şase, cu 21 de puncte.
 
 

Afla mai multe despre: fotbalpaun 

viewscnt
Articole similare