Cristiano Bergodi nu pleacă de la FC Voluntari. La conferinţa de presă susţinută înaintea meciului cu Dinamo, antrenorul italian a pus capăt oricărui zvon care îl dădea ca fiind în pericol să fie înlocuit.
Zece etape s-au scurs din acest sezon de Liga 1, iar FC Voluntari este lanterna roşie a clasamentului. Ilfovenii au cinci puncte, cu cinci mai puţine decât Hermannstadt, prima echipă aflată deasupra zonei fierbinţi.
În 16-imile Cupei României, echipa lui Cristiano Bergodi a învins-o cu scorul de 3-2 pe Concordia Chiajna şi a întrerupt astfel seria de cinci înfrângeri consecutive.
Tehnicianul italian este dispus să continue pe banca ilfovenilor indiferent de situaţie. Pe FC Voluntari o aşteaptă acum meciul cu Dinamo, echipă pe care nu a învins-o niciodată.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am avut o întâlnire mai întâi cu băieţii, după meciul cu Clinceni, pe teren, am vorbit şi s-au lămurit nişte lucruri. Întâlnire bună, pozitivă, câteodată e mai importantă ca un antrenament.
După am avut o întâlnire şi cu conducătorii, au vrut să ştie care e situaţia la echipă. Am explicat ce am făcut, ce vreau, ce doresc, şi sunt motivat să fac un campionat bun.
Vreaum să ne salvăm de la rettrogradare, că altfel nu mai eram aici, îmi dădeam demisia", a declarat Cristiano Bergodi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Dinamo - FC Voluntari e în direct pe Telekom Sport 1, vineri, de la ora 20:30
Afla mai multe despre: fc voluntari, demisie, bergodi, dinamo