Andrei Ivan (28 de ani), fostul atacant al Universităţii Craiova, a înscris pentru echipa sa, Panserraikos, în meciul cu Asteras Tripolis.
Panserraikos s-a impus cu scorul de 1-0 în duelul cu Asteras Tripolis, partidă a etapei a 24-a din prima ligă a Greciei. Codaşa din Grecia a obţinut un rezultat important în duelul cu Asteras Tripolis, vecina sa de clasament.
Yablonskiy, unul dintre mijlocaşii centrali ai gazdelor, a văzut cartonaşul roşu în minutul 28. Andrei Ivan a dat lovitura în prelungirile primei reprize, după o combinaţie cu Tsaousis. Fostul atacant al Universităţii Craiova a finalizat cu un şut la vinclu. Ivan a fost înlocuit în minutul 79, iar în locul său a fost introdus Sofianos.
Oaspeţii au reuşit să-şi menţină avantajul minim obţinut în prelungirile primei reprize până la final şi să reducă din diferenţa de puncte faţă de echipele aflate în zona "roşie" a clasamentului din Grecia. Panserraikos are 15 puncte şi este la un singur punct în spatele adversarei din această etapă. În următoarea rundă, Panserraikos primeşte vizita celor de la Aris Salonic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
VIDEO | Reuşita lui Andrei Ivan
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Goal - Andrei Ivan pic.twitter.com/k3krMyrvvf
— TheFootballZone (@football_t69515) March 8, 2026
- Citește și
- Pep Guardiola, suspendat. Câte meciuri va lipsi de pe bancă antrenorul lui Manchester City
- Dorinel Munteanu şi-a învins fosta echipă şi n-a ”iertat” pe nimeni după meciul de la Galaţi: ”Au vrut să mă enerveze”
- S-a stabilit programul complet din play-out! Cu ce se va duela FCSB în prima etapă + Cum arată clasamentul după înjumătăţire
- Wolfsburg se desparte de antrenor cu nouă etape înainte de finalul sezonului. Echipă are mari emoţii pentru retrogradare
- VIDEO | Alex Maxim a înscris pentru Gaziantep. Românul a ajuns la patru goluri stagionale. Cu ce scor s-a terminat partida cu Karagumruk
- LIVE VIDEO | FC Argeş - Unirea Slobozia, ACUM, pe orangesport.ro. Pauză! Echipele s-au întrecut în ocazii importante
- Nadia Comăneci, moment de aur de 8 Martie! „Zeiţa de la Montreal” a emoţionat o ţară întreagă cu gestul făcut pentru mama sa | VIDEO
- Reacţia lui Bergodi după ce a bătut-o clar pe FCSB: "Urmează zece finale în care trebuie să jucăm la fel"
- "E fotbalist". El e singurul jucător de la FCSB care n-a fost criticat de Gigi Becali după înfrângerea cu U Cluj
Afla mai multe despre: andrei ivan, panserraikos, asteras tripolis








