Acuzat inclusiv de patronul roş-albaştrilor că a greşit la golul al doilea marcat de Dinamo în derby-ul de aseară, Andrei Vlad este apărat, în schimb, de Mihai Pintilii.
"De ce se dă vină întotdeauna pe Andrei Vlad? De ce este pus într-o postură proastă? Nu cred că a greşit cu nimic, el doar a încercat să scoată mingea, nu a putut. Nu a ieşit prost pe nicio centrare. E un copil, nu a greşit cu absolut nimic. Nu a scăpat mingea, a încercat să o scoată, dar nu a putut. Noi suntem cu el, îl susţinem, nu cred că a greşit cu ceva. Noi am greşit, noi am luat două goluri, el nu are nicio vină" , a declarat Mihai Pintilii.
""M-am înşelat şi cu asta, basta. M-am convins cu episodul Vlad. L-am lăsat, poate o să mai apere un meci, vedem, nu ştiu. O să mă consult cu MM cu Dică (n.r. - despre folosirea lui Vlad). Nu se poate aşa ceva. E prea mult, e prea lejer, prea neconcentrat. El se crede pe scena de modă. Fii, mă, mai ager, fii mai agitat! Ne-a bătut Vlad, altceva nu pot să zic" , declara Gigi Becali după meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pintilii, fcsb, steaua, dinamo, derby, andrei vlad