FC Viitorul a reuşit să o încurce pe FCSB în lupta pentru titlu. Echipa pregătită de Mircea Rednic a încheiat la egalitate, scor 2-2, cu liderul Ligii I.
"A fost un meci greu. Ştiam că o să avem un meci greu, Steaua e o echipă în formă, cu jucători foarte buni individual. Cred că am făcut un meci bun şi rezultatul e corect. Atât am reuşit în acest meci, ne mulţumim cu un punct, deja de mâine trebuie să ne gândim la meciul de sâmbătă de la Craiova, şi acolo o să avem un meci foarte greu şi să încercăm să luăm cele 3 puncte" , a spus Sebastian Mladen.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Nu ne-am atins obiectivul, cele trei puncte, dar n-avem ce face. Mergem înainte cu acest punct şi de mâine ne pregătim pentru următorul meci. Am înscris de două ori, dar, din păcate, am primit şi două goluri.
Normal că sunt frustrat, am luat două goluri, îmi doresc să primesc cât mai puţine goluri. Dacă îl primesc pe primul, să nu-l mai primesc pe al doilea. Jucând meci de meci, prinzi şi experienţă şi curaj, când stai pe bancă n-ai de unde să capeţi experienţa, nici constanţă" , a declarat Andrei Vlad.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FC Viitorul - FCSB 2-2
FCSB a terminat la egalitate, scor 2-2 (0-1), meciul disputat, marţi, în deplasare, cu FC Viitorul, în etapa a XVII-a a Ligii I.
Au marcat: C. Matei '18 (p), Ely Fernandes '73 / Tănase '56 (p), Dussault '71 (a).
După acest egal, FCSB a acumulat 38 de puncte şi conduce în clasamentul Ligii I. Pe locul al doilea este CFR Cluj, cu 37 de puncte, iar pe locul 3, Universitatea Craiova, cu 31 de puncte.
FC Viitorul ocupă locul 7, cu 22 de puncte.
Afla mai multe despre: fcsb, steaua, fc viitorul