Naţionala de handbal feminin a câştigat primul meci de pregătire pe care l-a susţinut în Japonia. Omron - Romania s-a terminat 23-25. Au vorbit dupa meci Tomas Ryde, Aneta Udristioiu si Laura Pristavita.
Naţionala de handbal feminin a susţinut astăzi primul meci de pregătire şi s-a impus cu 25-23 contra fetelor de la Omron, din prima ligă a Japoniei. Campionatul Mondial de Handbal Feminin se dispută între 30 noiembrie şi 15 decembrie şi va fi transmis în direct de Telekom Sport.
”A fost un meci destul de bun zic eu, mai ales după un drum atât de lung. Am jucat binişor în apărare şi în atac, mai avem bineînţeles de pus multe lucruri la punct. Suntem o echipă abia formată, suntem multe jucătoare noi” a mărturisit Aneta Udriştoiu.
Diferenţa de fus orar şi de temperatură le pune probleme serioase fetelor noastre: ”Nu prea m-am acomodat, nu prea dorm bine, dar sper ca până la Campionatul Mondial să ne revenim. Sunt mai multe fete, nu numai eu” a mai spus Aneta Udriştoiu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”A venit şi primul meci de când ne-am adunat aici în Japonia şi consider că un plus a fost apărarea. Pentru mine personal acomodarea nu a fost atât de dificilă, am reuşit să dorm în fiecare noapte şi să profit ziua de vremea de afară, de plimbări. E primul meu Campionat Mondial, dar am mai avut şanse, însă din păcate ghinioanele m-au urmărit şi m-am accidentat de fiecare dată, fiind în lot înainte de campionate mari” a spus li Laura Pristavita, după meci
De remarcat că Elena Dache, 22 de ani, jucătoare care aparţine de CSM Bucureşti, a marcat primele sale goluri pentru echipa naţională.
Aneta Udriştioiu are 30 de ani şi s-a născut la Drobeta Turnu Severin. Evoluează ca aripă dreapta şi a început handbalul la HC Drobeta. În cariera sa a bifat experienţe interesante la echipele HCM Baia Mare, SCM Craiova, Dunărea Brăila şi CSM Bucureşti. Are 52 de selecţii în naţionala României şi 57 de goluri.
În 2018, a câştigat medalia de bronz în EHF Champions League, iar în 2005 a fost medaliată cu argint la Campionatul European de Tineret.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: aneta udriştoiu