Chindia Târgovişte şi Petrolul au remizat alb în derby-ul etapei cu numărul 24, iar ambele continuă lupta pentru promovare. Dacă echipa lui Viorel Moldovan este la patru puncte în spatele liderului Sportul Snagov, ploieştenii sunt la cinci lungimi de ilfoveni.
"Ne ajută acest egal în economia campionatului. La sfârşitul sezonului, când se trage linie şi eu sunt la egalitate cu Chindia Târgovişte, la meciurile directe stăm mult mai bine. Pentru mine e un punct câştigat împotriva unei contracandidate.
Pe perioada acestui campionat, Petrolul a încercat să joace fotbal şi a oferit spectacol. Astăzi am preferat să omor spectacolul, pentru că jucam împotriva unei echipe foarte speculative. La Petrolul este normal să fie presiune. La Petrolul trebuie să baţi, să arăţi atitudine, să ai dăruire şi să joci un fotbal plăcut ochiului" , a declarat antrenorul Petrolului, Mugurel Cornăţeanu, pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Foarte bun acest egal. Sper să ne ajute în economia clasamentului şi să conteze la final acest punct. Sunt mulţumit şi vreau să îmi felicit băieţii. Programul nostru a fost foarte dificil. Important este că ţinem Petrolul sub noi, suntem acolo. Este un campionat foarte echilibrat, cred că se va juca până la final" , a spus antrenorul Chindiei, Viorel Moldovan, la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.