Introducerea sistemului de arbitraj video e la ordinea zilei în fotbalul românesc, iar un om din federaţie vine cu soluţia.
Etapă de etapă, problema arbitrajului apare în prim plan şi, automat, se vorbeşte de momentul când va exista şi în Liga I sistem video de arbitraj. Fostul arbitru şi actual preşedinte al comisiei antidoping din FRF, Cristi Balaj vine cu o soluţie pentru o implementare rapidă a sistemului.
"Gino Iorgulescu face parte din Comitetul Executiv. Dacă FRF solicită sprijin financiar către MTS, cum cer şi alte federaţii, sunt convins că vor primi aceşti bani pentru dezvoltarea arbitrajului. De ce nu cer? Pentru că după vor fi controlaţi. MTS este obligat să controleze", a declarat Cristi Balaj pentru Telekom Sport.
În urmă cu o săptămână, Gino Iorgulescu a declarat într-o conferinţă de presă că se vor face demersuri pregătitoare înainte de implementarea sistemului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„O să facem către FRF o adresă în care să le solicităm să trimită arbitrii deja la specializare, ca să nu ne trezim că ajungem la concluzia că putem folosi VAR şi să nu avem arbitri specializaţi”, a spus Iorgulescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.