Ionuţ Antrei Radu a efectuat astăzi vizita medicală alături de colegii de la naţionala U21 a României, în vederea participării la Campionatul European din Italia şi San Marino, însă portarul din Serie A va reveni sub comanda lui Cosmin Contra pentru a pregăti partidele cu Norvegia şi Malta.
Pentru Ionuţ Radu, aceasta reprezintă prima convocare la naţionala de seniori, iar goalkeeperul de la Genoa spune că vestea a reprezentat "cireaşa de pe tort" la capătul unui sezon cu adevărat fantastic.
Radu a fost liderul echipei U21 în această campanie de calificare şi acum speră să pună umărul la o nouă calificare, cu echipa "mare" a României.
"Convocarea a venit ca o cireaşă de pe tort. S-a încheiat anul în cel mai bun mod posibil şi vom vedea, sper să terminăm pozitiv la nivel de rezultate.
Am fost foarte bucuros. Nu m-am gândit niciodată şi nu aveam aşteptări să fiu chemat dar acum că a venit sunt foarte mândru.
Fotbalul este viaţa noastră şi noi pentru asta muncim, să avem satisfacţiile astea şi automat vacanţa putem să o lăsăm de-o parte.
Sper, aş vrea să închei anul cu un debut la echipa naţională şi ar fi ceva extraordinar.
Trebuie să ne focusăm pentru a obţine maximum de puncte. Dacă nu vor ajunge maximum de puncte, să luăm cel puţin 4, şi asta ar fi ideal.
Cred că nu este doar obiectivul meu (n.r. participarea la un turneu final), ci al tuturor jucătorilor români de la echipa naţională", a declarat Andrei Ionuţ Radu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe 7 iunie, la Oslo, România întâlneşte Norvegia, iar pe 10 iunie va juca împotriva Maltei, în deplasare. Ambele partide contează pentru preliminariile EURO 2020, turneu final la care Bucureştiul va găzdui patru partide.
Lotul României pentru meciulile cu Norvegia şi Malta.
Portari: Ciprian Tătăruşanu (Nantes, 59/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuţ Radu (Genoa, 0/0)
Fundaşi: Romario Benzar (FCSB, 15/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 34/0), Dragoş Grigore (Ludogorets, 35/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toşca (PAOK, 15/0), Nicuşor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)
Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 42/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 19/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluţă (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 4/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 30/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 3/0)
Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets, 31/10), George Ţucudean (CFR Cluj, 9/3), George Puşcaş (Palermo, 6/2)
Programul grupei F in preliminariile Euro 2020
23 martie: Suedia – România 2-1 (Quaison 33, Claesson 40 / Keşerü 58), Malta – Feroe 2-1 (Nwoko 13, S. Borg 77-pen. / J. Thomsen 90+8), Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71-pen. / King 65-pen.)
26 martie: România – Feroe 4-1 (Deac 26, Keşerü 29, 33, Puşcaş 63 / V. Davidsen 40-pen.), Norvegia – Suedia 3-3 (Johnsen 41, King 59, Kamara 90+7 / Claesson 70, Nordtveit 86-autogol, Quaison 90+1), Malta – Spania 0-2 (Morata 31, 73)
7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionut radu, romania, u 21