Doi fotbalişti ai Astrei au oferit faza săptămânii în ultimele secunde ale partidei cu U Cluj, tranşată de giurgiuveni după cele două reprize de prelungiri, scor 4-3.
Astra s-a calificat în sferturi după ce a fost condusă de U Cluj cu 3-0 din minutul 8, însă cel mai interesant moment al partidei a venit în finalul prelungirilor, când Laurenţiu Buş şi Valentin Gheorghe au scăpat singuri cu poarta goală, portarul ardelenilor, Cosmin Dur-Bozoancă, fiind ieşit în atac pentru a încerca golul egalizator.
Buş a tras spre poarta goală şi mingea urma să ajungă în plasă, însă Gheorghe a lovit-o chiar înainte să treacă linia, fără să-şi dea seama că în momentul şutului se afla în off-side.
La final, Gheorghe Mulţescu a comentat cu umor momentul: "A vrut să fie erou şi să intre pe CNN, eu ştiu pe unde. Acum cred că toate canalele TV din lume dau aşa ceva. Am mai avut ceva similar când eram la Craiova, am mai avut.... intra mingea în poartă şi un jucator de-al meu a vrut să o bage şi a scos-o mai rău".
Iată momentul:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.