AC Milan a avut parte de un start de meci perfect cu Sassuolo, în deplasare, duminică, în meciul din etapa a 13-a din Serie A, deschizând scorul după doar 6,2 secunde.
Autorul golului, portughezul Rafael Leao, a stabilit recordul pentru cel mai rapid gol marcat vreodată în campionatul Italiei, după doar 6,2 secunde.
Hakan Calhanoglu a început balonul cu Brahim Diaz şi a ţâşnit pe poarta adversă. L-a observat venind în forţă, pe lateral, pe Rafael Leao, şi i-a pasat pe culoar. Leao a preluat foarte bine şi l-a învins fără probleme pe portarul lui Sassuolo, Consigli.
Recordul precedent îi aparţinea lui Paolo Poggi, care a înscris pentru oaspeţi, după opt secunde, într-un meci Fiorentina - Piacenza, din 2001.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal