Germania a învins Croaţia şi s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial. E pentru prima dată din 2007 încoace, când nemţii se clasează mai sus de locul 5.
Avem primele două calificate în semifinalele mondialului de handbal masculin. Germania a câştigat cu Croaţia, a egalat-o pe Franţa la puncte, iar cele două merg în penultimul act. Singura necunsocută este ordinea pe primele două locuri. Germania şi Croaţia au mers cap la cap, dar în final nemţii s-au impus la un gol. Pentru prima dată din 2005 încoace, Germania vva încheia un mondial mai sus de locul 5.
Tot în grupa principală I, Spania a câştigat primul ei meci din faza a doua a comeptiţiei. A învins la 12 goluri o naţională a Braziliei, care din cauza lotului cu puţini jucători nu reuşeşte să facă două meciuri bune la rând. Au fost şase goluri diferenţă pentru iberici avantaj la pauză, pentru ca la final tabela să arate 36-24 pentru Spania.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În cealaltă grupă s-a jucat derby-ul nordic Suedia - Norvegia. Pentru suedezi a venit şi prima înfrângere din competiţie. Norvegienii au avut 3 goluri avans la pauză şi tot trei şi la final. I-au depăşit pe suedezi în clasament şi sunt favoriţi la calificare în faţa vecinilor.
Danemarca s-a chinuit în prima repriză cu Egipt. Portarul faraonilor, Eltayar l-a blocat de două ori de la 7 metri pe Mikel Hansen şi la pauză, danezii aveau doar 9 la 7. Egiptenii s-au apropiat la un gol în minutul 34, dar în ultimele zece minute, extrema Lase Svan Hansen a facut diferenţa şi Danemarca s-a impus cu 26-20. Cu o etapă înainte de final, calificatele din grupa a doua nu sunt certe. S-ar putea ajunge la clasament în 3, cu principala favorită a turneului, Danemarca, eliminată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Marţi e zi de pauză la Campionatul Mondial de handbal masculin, însă competiţia revine în forţă pe Telekom Sport, miercuri, 23 ianuarie.
MIERCURI - 23 ianuarie 2019
- Brazilia - Islanda - 16:30 (Telekom Sport 1)
- Tunisia - Egipt - 16:30 (Telekom Sport 2)
- Franţa - Croaţia - 19:00 (Telekom Sport 2)
- Norvegia - Ungaria - 19:00 (Telekom Sport 3)
- Germania - Spania - 21:30 (Telekom Sport 2)
- Danemarca - Suedia - 21:30 (Telekom Sport 3)
Afla mai multe despre: cm handbal, spania, brazilia, norvegia, suedia