Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Barcelona este campioană în Spania după 4-2 cu La Coruna. Deportivo a retrogradat matematic. Andone a intrat abia în minutul 86

VIDEO | Barcelona este campioană în Spania după 4-2 cu La Coruna. Deportivo a retrogradat matematic. Andone a intrat abia în minutul 86

FC Barcelona

Comentarii

Fără să forţeze, FC Barcelona s-a impus cu 4-2 în deplasarea de la Deportivo La Coruna şi este noua campioană a Spaniei, deşi mai are patru meciuri de jucat. La Coruna a retrogradat matematic în urma acestui rezultat. Florin Andone a fost rezervă şi a intrat abia în minutul 86.

Înainte de acest meci, calcule erau simple. Un eşec pentru Deportivo echivala cu retrogradarea matematică. O victorie pentru Barcelona însemna un nou titlu de campioană, deşi mai avea 4 meciuri de jucat până la final. Clarence Seedorf l-a lăsat din nou pe bancă pe Florin Andone, iar Deportivo a încercat să profite de orice şansă care i se oferă.

Din păcate pentru ei, au primit prea puţine. Starurile lui Valverde n-au forţat, dar nici n-a fost nevoie. Primul gol a venit repede. În minutul 9, Coutinho a tras din prima, în diagonală, direct spre vinclu. La Coruna a încercat în continuare să speculeze şi a fost un moment de bucurie în minutul 16, când mingea a fost trimisă în plasă, dar fericirea a fost scurtă, deoarece arbitrul a fluierat off-side.

Până la urmă, tot Barcelona a marcat, în minutul 38, când Suarez a reuşit o pasă de mare jucător, cu exteriorul, Messi a venit nemarcat şi a înscris. Speranţele gazdele s-au aprins însă din nou, în minutul 39, când Perez a reuşit să reducă din diferenţă şi să stabilească scorul pauzei.



În partea a doua, Barcelona s-a relaxat şi mai mult şi Deportivo a profitat. Colak a egalat în minutul 64 şi La Coruna spera din nou. Messi i-a liniştit însă pe finalul meciului. Argentinianul a marcat de încă două ori, în 82 şi 85 şi Barcelona este noua campioană a Spaniei. De partea celalaltă, Deportivo La Coruna este retrogradată matematic şi, cel mai probabil, Andone va pleca la vară.


Min. 90+2 Fluier final! Jucătorii Barcelonei au sărbătorit pe teren un nou titlu în Spania.


Min. 85 GOL BARCELONA! Messi reuşeşte hat-trick-ul.


Min. 82 GOL BARCELONA! Messi face dubla după o fază superbă.


Min. 64 GOL DEPORTIVO! Colak egalează.


Min. 46 A început repriza a doua.


Min. 45+1 S-a terminat prima repriză!


Min. 39 GOL DEPORTIVO! Perez reduce din diferenţă.


Min. 38 GOL BARCELONA! Suarez centrează cu exeriorul la bara a doua, Messi a venit nemarcat şi a înscris.


Min. 16 Deportivo reuşeşte să înscrie, bucurie mare, dar arbitrul semnalizează off-side.


Min. 7 GOL BARCELONA! Coutinho primeşte de la Dembele şi trage din prima, spre vinclul de la colţul lung.


Min. 1 A început meciul!


Echipele de start:

LA CORUNA: Ruben - Juanfran, Albentosa, Schar, Luisinho - Guilherme - Borges, Colak, Krohn-Dehli - Perez, Borja
Rezerve: Koval, Cartabia, Mousquera, Muntari, Navarro, Valverde, Andone

BARCELONA: Ter Stegen - Semedo, Pique, Umtiti, Alba - Rakitic, Busquets, Coutinho - Dembele, Messi, Suarez
Rezerve: Cilessen, Paulinho, Iniesta, Paco, D. Suarez, Vermaelen, Vidal


Echipa lui Florin Andone este cu un picior în Segunda Division, iar acest meci îi poate semna sentinţa. Deportivo la Coruna este pe locul 18 în clasament, la nouă puncte în urma locurilor de salvare. Şansele sunt aşadar infime. De cealaltă parte, Barcelona îşi poate asigura titlul de campioană în această etapă. Catalanii au 11 puncte avans faţă de următoarea clasată, Atletico Madrid, dar şi un meci în minus disputat.

LIVE VIDEO Deportivo - Barcelona

În ciuda situaţiei precare, galicienii vin după o serie de patru meciuri fără înfrângere, din care au obţinut opt puncte. Le-au învins pe Malaga (3-2) şi Athletic Bilbao (3-2), respectiv au remizat cu Sevilla (0-0) şi cu Leganes (0-0). Barcelona îşi poate asigura titlul în această etapă. Asta deşi rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor. În ultimele patru etape, au fost două remize şi două victorii. Este singura echipă din Europa care nu a pierdut niciun meci în campionat în acest sezon. A fost învinsă doar de două ori în actuala stagiune, în meciul cu Espanyol din Cupa Spaniei şi în meciul cu AS Roma, din sferturile UEFA Champions League.

 

 

Afla mai multe despre: barcelonala ligaspania 

viewscnt
Articole similare