Patru jucătoare au ajuns la spital după o bătaie pe teren la meciul Universitario – Libertad, care s-a disputat la sfârşitul săptămânii trecute, în Argentina, relatează presa internaţională.
Incidentele au pornit de la un penalti acordat echipei Universitario, contestat vehement de antrenorul echipei adverse, antrenorul acesteia fiind trimis în tribună. Situaţia s-a încins atunci când o jucătoare de la Universitario a început să ţipe la un membru al stafului tehnic advers, la marginea terenului. O sportivă de la Libertad a împins-o pe jucătoarea de la Universitario. Imediat, a început o bătaie între mai multe jucătoare de la cele două formaţii.
"Cinci dintre ele m-au trântit la pământ. I-am spus prietenei mele: ‘Stai ghemuită. O să ne omoare. Este o ruşine, nu intervenea nimeni. Se fac atât de multe pentru fotbalul feminin şi totuşi se întâmplă astfel de lucruri”, a declarat una dintre sportive, Celeste Racca, pentru La Nacion.
Preşedintele ligii argentiniene, Ementerio Fariad, a promis sancţiuni dure în acest caz.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bataie, fotbal feminin