You are here:

VIDEO | Bergodi şi-a pierdut cumpătul! Italianul ”a sărit la gâtul” lui Găman şi a fost oprit doar de Ionuţ Voicu

VIDEO | Bergodi şi-a pierdut cumpătul! Italianul ”a sărit la gâtul” lui Găman şi a fost oprit doar de Ionuţ Voicu

Superliga

Comentarii

Rapid a începutul play-off-ul cum nu se putea mai rău, 1-2 cu Farul în Giuleşti, iar trupa lui Bergodi a făcut un pas mare înapoi în lupta pentru titlu.

La câteva secunde după finalul meciului, Cristiano Bergodi şi-a ieşit din minţi şi a intrat pe gazon pentru a-i cere socoteală ”centraluli” George Găman. Ionuţ Voicu, delegatul clubului giuleştean, a încercat să îl liniştească pe antrenor, care a părut mai nervos ca niciodată.

Cel mai controversat moment al partidei s-a petrecut în minutul 67, atunci când Răzvan Oaidă a fost eliminat pentru un fault din spate, la o fază la care Farul avansa periculos spre poartă. Giuleştenii au acuzat că mingea a fost recuperată de ”marinari” printr-o intervenţie neregulamentară la Rrahmani.

  • VIDEO cu ieşirea nervoasă a lui Bergodi

Rapid 1-2 Farul

Farul a deschis scorul în minutul 23, când Grameni a centrat perfect pentru Louis Munteanu şi acesta a înscris din careu. Constănţenii au trecut pe lângă majorarea scorului în minutul 32, când Vînă a încercat să îl dribleze pe portarul Aioani, însă nu a reuşit.

Oaspeţii au făcut totuşi 2-0 în minutul 55, prin Louis Munteanu, care a marcat din pasa lui Ionuţ Cojocaru. După cinci minute Albion Rrahmani a ratat pentru Rapid, trimiţând peste poartă, iar în minutul 67 Răzvan Oaidă i-a lăsat pe giuleşteni în zece, fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben.

Ionuţ Vînă a trimis în bară, în minutul 78, dar gazdele au primit un penalti trei minute mai târziu – Rivaldinho lovindu-l pe Paul Iacob, în careu, şi Albion Rrahmani a transformat reducând din diferenţă. Gazdele nu au reuşit însă să egaleze şi Rapid începe play-off-ul cu o înfrângere.

În clasamentul play-off-ului FCSB este lider cu 32 de puncte, Rapid ocupă locul secund, cu 28 de pucte, iar Farul se află pe poziţia a patra, cu 25 de puncte.

  • RAPID: Aioani - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Bădescu (Borza 70) – Hromada (Petrila 46), Hasani (Al. Albu 46), Oaidă – E. Krasniqi (Funsho Bamgboye), A. Rrahmani, Papeau (Burmaz 63).
  • FARUL: Buzbuchi – K. Boli, M. Popescu, Gustavo Marins (Al. Stoian 89), Cr. Ganea - Vînă, Queiros, Grameni (Dănuleasa 89) - R. Deaconu (Kiki 70), L. Munteanu (Rivaldinho 75), I. Cojocaru (Andronache 75)

Afla mai multe despre: rapidsuperligăcristiano bergodi 

viewscnt
Articole similare