FC Argeş a câştigat la limită, iar la final Bogdan Andone şi-a lăsat emoţiile să iasă la iveală.
Final dramatic, reacţie emoţionantă a lui Bogdan Andone
FC Argeş a obţinut o victorie dramatică, sâmbătă seară, pe teren propriu, în faţa Universităţii Cluj, scor 1-0, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii. Golul victoriei a fost marcat de Bettaieb în minutul 66, într-o partidă extrem de tensionată, cu două eliminări şi două goluri anulate.
Piteştenii au fost aproape de desprindere în finalul primei reprize, însă reuşita lor a fost anulată pentru ofsaid în minutul 45+1. Universitatea Cluj a rămas în zece oameni în minutul 58, după eliminarea lui Bic, dar FC Argeş nu a reuşit să închidă jocul.
Mai mult, finalul a adus emoţii uriaşe pentru gazde, care au rămas şi ele în inferioritate numerică după ce Oancea a văzut cartonaşul roşu în minutul 82.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După fluierul final, antrenorul Bogdan Andone nu şi-a mai putut stăpâni trăirile. Vizibil copleşit de tensiunea meciului şi de importanţa victoriei, tehnicianul piteştenilor s-a pus în genunchi pe gazon şi a izbucnit în lacrimi, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru acest rezultat. Imaginile cu Andone, cuprins de emoţie, au fost surprinse de camerele TV.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc argeş, bogdan andone, superliga, u cluj