Universitatea Cluj a câştigat returul barajul cu Hermannstadt, scor 1-0, însă n-a fost de ajuns pentru a promova în prima ligă. În meciul din tur, disputat la Cluj, sibienii s-au impus cu 2-0.
"Am fost penalizaţi într-un singur minut. Practic, am pierdut şansa de a intra în Liga I, dar ţin să accentuez că am dat maximum din ce putem să dăm la ora actuală. Am făcut tot ce a depins de noi, am făcut tot posibilul, am muncit mult pentru acest lucru şi îmi felicit băieţii că s-au comportat extraordinar.
Acum, cu siguranţă, în următoarele zile o să avem o întâlnire, o să analizăm parcursul nostru de până acum şi o să stabilim care sunt liniile de urmat. Cu domnul Sabău nu am vorbit despre acest lucru. Ce am vorbit la început, am fost chemat aici pentru că U Cluj e un altfel de club şi avea nevoie de un altfel de antrenor, cu experienţa pe care o am eu, cu modul de a antrena, cu modul meu de a vedea fotbalul Zilele următoare o să avem o întâlnire şi o să vedem toate ce va urma
Acum ar trebui să facem haz de necaz, Liga a II-a e mai atractivă ca Liga I. Pe mine mă motivează orice zi. Mă motivează ce fac, pentru că fac cu pasiune. E motorul care mă împinge mai departe" , a spus antrenorul Universităţii Cluj, Bogdan Lobonţ, pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.