Mario Camora, căpitanul celor de la CFR Cluj, a vorbit la microfonul Telekom Sport după înfrângerea cu Slavia Praga, 0-1, din prima manşă a play-off-ului UEFA Champions League.
Portughezul nu şi-a pierdut speranţa şi este încrezător că se poate realiza o nouă minune la Praga, asemănătoare cu cea de la Glasgow: "O să fie foarte greu, dar noi am demonstrat în meciul anterior că se poate. Acum să ne odihnim şi după aia să revedem faza unde am greşit, să îndreptăm, să ajungem la Slavia şi să încercăm tot să ne calificăm".
Camora nu a avut nimic să îi reproşeze lui Omrani, care a ratat un penalty la scorul de 1-0 pentru Slavia: "Omrani să fie cu capul sus, că ne-a dat şi el câteva goluri până acum să ajungem aici. Când câştigăm, câştigăm toţi, când pierdem, pierdem toţi".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mario camora, cfr cluj