You are here:

VIDEO | Ce le-a reproşat Cosmin Contra jucătorilor săi după meciul pierdut în faţa Spaniei

VIDEO | Ce le-a reproşat Cosmin Contra jucătorilor săi după meciul pierdut în faţa Spaniei

Fotbal

Comentarii

România a visat frumos în meciul contra Spaniei, dar nu s-a ales cu niciun punct. În prima repriză, ”Furia Roja” a fost dezlănţuită, însă doar inspiraţia lui Tătăruşanu i-a ţinut pe ”tricolori” în joc. Fotbaliştii pregătiţi de Cosmin Contra au ratat ocazii uriaşe, în partea secundă, prin Puşcaş, de două ori şi prin Grigore. România - Spania s-a încheiat 1 la 2.

”Nu am fost agresivi, cum am fost în prima repriză, nu am câştigat duelurile cum le-am câştigat a doua repriză, nu am avut liniştea şi posesia pe care am avut-o în a doua repriză. Am avut patru contraatacuri în care am ales întotdeauna soluţia cea mai proastă. Aici intervine liniştea jucătorului, valoarea lui.

Vreau să îmi felicit jucătorii pentru dăruire, pentru că au alergat, au crezut până în ultimul moment şi cu puţină şansă egalam echipa Spaniei.

Le-a fost frică în prima repriză.  E singurul motiv pentru care nu au jucat ca în a doua repriză. Le-a fost frică, le-a fost teamă de acest meci.

Asta s-a întâmplat de fiecare dată. Mi-ar fi plăcut să rămân la planul A, să nu apelez niciodată la planul B. Din păcate întotdeauna apelez la planul B, că începem să jucăm la 2-0”, a spus Cosmin Contra la conferinţa de presă.

Spania este lider în clasament, cu 15 puncte din tot atâtea posibile, iar “tricolorii” au coborât de pe trei pe patru, ei având şapte puncte.

Afla mai multe despre: cosmin contraechipa nationala 

viewscnt
Articole similare