Goalkeeperul lui Hannover a fost eliminat în prelungirile meciului pe care echipa sa l-a jucat în etapa a 11-a a ligii secunde germane împotriva celor de la Karlsruhe.
Ron Robert Zieler a văzut al doilea cartonaş galben imediat după ce gazdele au egalat la 3 într-un final nebun. Jamaicanul Gordon a reuşit dubla, iar Karlsruhe şi-ar fi dorit chiar să câştige jocul aşa că autorul golului din prelungiri a vrut să recupereze rapid mingea şi să o aducă la centrul terenului. S-a trezit însă pus la pământ de Zieler care a încercat să întârzie momentul şi l-a lovit într-o zonă sensibilă pe jucătorul de 34 de ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acesta s-a resimţit iar imediat arbitrul a reacţionat şi l-a eliminat pe portarul de 30 de ani care a primit astfel primul cartonaş roşu din cariera sa. Dacă s-ar fi impus în această deplasare, Hannover ar fi urcat pe locul cinci în clasament. Aşa, este pe poziţia a 13-a, clasare cauzată de diferenţele foarte mici dintre echipe în Zweite Bundesliga.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: zieler, eliminare, hannover, karlsruhe, zweite bundesliga