You are here:

VIDEO | Cea mai ciudată fază a sezonului în Liga 1. Nikolic cade, Găman face semn că n-a fost nimic, dar după 34 de secunde acordă penalty

VIDEO | Cea mai ciudată fază a sezonului în Liga 1. Nikolic cade, Găman face semn că n-a fost nimic, dar după 34 de secunde acordă penalty

Fotbal intern

Comentarii

Finalul primei reprize a partidei Sepsi OSK - CSM Poli Iaşi a adus una din cele mai ciudate faze ale sezonului din Liga 1.

În minutul 44 al partidei, centralul George Găman a provocat rumoare după ce a acordat o lovitură de la 11 metri pentru gazde, după o fază în care iniţial făcuse semn ca jocul să continue

Atacantul Stefan Nikolic a căzut în careul oaspeţilor, după un duel cu Frăsinescu, balonul a ajuns la Koselev, iar centralul a făcut semn că jocul poate continua. Muntenegreanul a rămas întins pe gazon, iar portarul oaspeţilor a trimis mingea în aut, astfel încât echipa medicală să poată intra pe teren.

Între timp, Găman a ajuns lângă Nikolic şi, după aproximativ 30 de secunde de la momentul în care atacantul căzuse, a arătat punctul cu var. Foarte probabil, Găman a luat decizia după ce s-a consultat şi cu arbitrul de rezervă, Iulian Dima, în direcţia căruia s-a uitat înainte de a fluiera penalty.

Cum era de aşteptat, decizia lui Găman a provocat rumoare în tabăra oaspeţilor. Vezi mai jos tot momentul. În ciuda modului controversat în care Găman a ajuns să dicteze penalty, decizia sa a fost una corectă, în condiţiile în care pe reluare se vede cu Frăsinescu îl calcă pe tendon pe Nikolic, chiar dacă din imprudenţă.

Penalty-ul a fost transformat de Istvan Fulop.

 

Afla mai multe despre: gamanpenaltynikolic 

viewscnt
Articole similare