You are here:

VIDEO | Chindia a învins Viitorul Constanţa! Victorie importantă pentru dâmboviţeni după un final incendiar. Dinamo, pe loc de baraj

VIDEO | Chindia a învins Viitorul Constanţa! Victorie importantă pentru dâmboviţeni după un final incendiar. Dinamo, pe loc de baraj

Superliga

Comentarii

Chindia Târgovişte a învins Viitorul Constanţa, scor 2-1, într-un meci din etapa cu numărul patru din play-out. Golurile au fost marcate de Neguţ pentru Chindia, respectiv Cosmin Matei pentru Viitorul.

VIDEO | Chindia - Viitorul 2-1 (Neguţ 10, 89 / Matei 85)

Echipele de start

Chindia: Aioani - Martac, Benga, Diallo, Ioniţă - Neguţ, Raţă - Bic, Ivancic, Dangubic - Berisha
Rezerve: Dinu Moldovan, Piţian, Corbu, Dumitraşcu, Novac, Liviu Mihai, Yameogo, Florea, Şerban
Antrenor: Viorel Moldovan

Viitorul: Tordai - Dussaut, Dulca, Iacob, Boboc - Edjouma, C.Matei, Casap - Chiţu, Louis Munteanu, Bîrnoi
Rezerve: Căbuz, Ganea, Artean, Ganea, Pitu, Grosu, Căpuşă, Grameni, Dănuleasa
Antrenor: Gică Hagi

Final de meci. 

Min. 90: Partida va fi prelungită cu cel puţin trei minute. 

Min. 89: GOL Chindia! Neguţ înscrie printr-un şut deviat. Final incendiar la Ploieşti. 

Min. 85: GOL Viitorul! Cosmin Matei egalează pentru Viitorul printr-un şut din interiorul careului. 

Min. 38: A făcut şi Hagi prima schimbare. A ieşit Edjouma, a intrat Artean. 

Min. 23: Prima schimbare a meciului. Ioniţă iese de la Chindia, în locul lui intrând Corbu. 

Min. 10: GOL Chindia! Neguţ deschide scorul printr-o lovitură de cap. 

A început meciul. 


Chindia Târgovişte este în faţa primului meci de după pauza prilejuită de pandemia COVID-19. Echipa lui Viorel Moldovan a ratat începutul din cauza adversarei pe care trebuia să o întâlnească în runda precedentă, atunci când magazionerul lui Dinamo a fost găsit pozitiv cu coronavirus. 

După ieşirea din izolare, gazdele au apucat să dispute două meciuri de pregătire. Mai întâi, Chindia a pierdut în faţa lui Sepsi OSK, scor 1-2, iar apoi a obţinut o victorie surprinzătoare, scor 0-1, cu U Craiova, prin golul lui Berisha. 

Chindia este în prezent penultima în Liga 1, iar până acum nu a reuşit să bifeze niciun succes în play-out. A câştigat doar două puncte în ultimele patru runde. Mai mult, la ultimele nouă meciuri disputate pe teren propriu, fotbaliştii lui Moldovan au câştigat o singură dată. 

Chindia - Viitorul, LIVE VIDEO, pe Telekom Sport 1 şi telekomsport.ro, miercuri, ora 20:00

De cealaltă parte, Viitorul are avantajul să fi jucat deja un meci în Liga 1. Echipa lui Hagi s-a impus în faţa celor de la Poli Iaşi, scor 2-1, prin golurile marcate de Andrei Ciobanu şi Virgil Ghiţă. Ambele reuşite au venit ca urmare a unor assisturi perfecte ale lui Gabriel Iancu.

Deşi joacă pentru prima dată în play-out-ul Ligii 1, Viitorul are o serie de cinci meciuri la rând în campionat fără eşec. În sezonul regulat, echipa lui Viorel Moldovan nu i-a pus nicio problemă fostei campioane a României. Constănţenii s-au impus în tur cu 1-0, iar în retur a câştigat cu 3-0.

Viitorul este lider în play-out, ea fiind neînvinsă în cele trei runde care au avut loc în această fază a competiţiei. Până în prezent, echipa de la malul Mării Negre nu a avut nicio problemă cu adversara din acestă etapă. Şase meciuri, şase victorii, acesta este palmaresul Viitorului în confruntările directe, iar în ultimele trei nu a primit gol. 

 

Afla mai multe despre: viitorulchindia 

viewscnt
Articole similare