Cine e Vasile Constantin, noul puşti minune al Craiovei? A recidivat şi a marcat pentru U Craiova contra lui FC Hermannstadt
A adus victoria Craiovei în partida cu Academica Clinceni printr-un şut senzaţional! Acum, a recidivat şi a marcat pentru echipa lui Papură în deplasarea de la Târgu Mureş, cu FC Hermannstadt.
El este Vasile Constantin, noul puşti minune din Bănie! La primul său meci în Liga 1, la 12 minute de la apariţia pe gazon, în minutul 5 al prelungirilor, a ieşit la rampă Vasile Constantin.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Are doar 21 de ani şi a lovit deja puternic în inima fanilor Craiovei: ”Craioveanu a fost un idol pentru mine! La fel şi domnul Balaci!” a declarat puştiul născut chiar în Oltenia, în comuna Celaru. ”Mă bucur foarte mult că am înscris şi că am câştigat acest meci. Pentru asta mă antrenez zi de zi, să joc şi să marchez. Era ruşinos să facem egal acasă cu Clinceni”, a spus Vasile Constantin, la Telekom Sport, imediat după finalul meciului dintre Craiova şi Clinceni, scor 3-2.
Contra sibienilor, Constantin a deschis scorul în minutul 3. Aflat abia la al 5-lea meci în tricoul echipei sale de suflet, pentru care înainte de deplasarea de la Târgu Mureş strânsese doar 117 minute.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vasile constantin, u craiova