You are here:

VIDEO | Cine este Tudor Băluţă, românul ajuns în Premier League la doar 19 ani: "Am învăţat de mic ce înseamnă munca şi răsplata"

VIDEO | Cine este Tudor Băluţă, românul ajuns în Premier League la doar 19 ani: "Am învăţat de mic ce înseamnă munca şi răsplata"

Fotbal intern

Comentarii

Tudor Băluţă, românul transferat de Brighton de la Viitorul, este un fotbalist atipic. Fost elev de nota zece, mijlocaşul de 19 ani nu s-a lăsat pradă faimei şi a banilor, care au venit uşor, uşor odată cu trecerea la profesionişti şi convocarea la echipa naţională, şi a rămas cu picioarele pe pământ.

"M-am înscris la Facultatea de Sport. Probabil pe viitor voi face şi altă facultate, dar acum mi-e destul de greu, pentru că sunt cum sunt cu fotbalul. E destul de greu. Pe viitor poate voi face şi altceva. Îmi place nutriţia. Sau nu ştiu, mă gândeam chiar la un moment să îmi fac o sală de fitness în Craiova", a spus, pentru Telekom Sport, mijlocaşul crescut la Şcoala de Fotbal Gică Popescu şi lansat de Gică Hagi.

Tudor Băluţă s-a născut la Craiova, iar fotbalul l-a început la opt ani, după ce tatăl a cedat rugaminţilor sale şi l-a dus la şcoala lui Gică Popescu.

"La început mi-a fost puţin greu nu ştiu să zic poate puţin lipsa de încredere, aşa pentru că colegii mei din generaţie de atunci începuseră de ceva timp antrenamentele şi eu eram nou, mă simţeam puţin aşa ciudat şi mi-a fost puţin greu, dar după aia am încercat să mă înţeleg foarte bine cu grupul. Domnul antrenor era foarte OK şi toată lumea de acolo m-a ajutat să-mi dezvolt această pasiune şi mai mult, şi să-mi doresc să muncesc din ce în ce mai mult mereu şi să ajung la un nivel cât mai înalt", rememorează Tudor Băluţă.

Chiar dacă Ronaldo era preferatul său, puştiul nu i-a putut călca pe urme idolului său, ci a fost pus în defensivă: "Asta am jucat de atunci de mic, pentru că eram foarte înalt de atunci pe lângă restul colegilor, vă daţi seama, şi probabil că de asta... Bine, nu pot să spun că aveam o tehnică deosebita atunci. Urmăream foarte mult Universitatea Craiova, fiind din Craiova. Îmi plăcea foarte mult să merg la stadion cu tata, urmăream fiecare meci din deplasare acasă, mergeam la toate meciurile şi nu ştiu, ţin minte că erau jucători precum Găman, îmi plăcea foarte mult ca fundaş central. Era Dorel Stoica, căpitanul echipei, mijlocaş. Îmi plăceau foarte mult, erau fraţii Costea atunci, jucau foarte bine pentru Craiova şi pentru mine erau extraordinari. Îmi plăceau foarte mult şi-mi plăcea să-i urmăresc".

Cum a cheltuit Tudor Băluţă primii bani câştigaţi din fotbal

"Ce facea un copil, îmi luam un tricou, o bluză, ceva, îmi luam haine, nimic deosebit să spun aşa. Nu sunt genul care să arunc cu banii în toate părţile, sunt destul de echilibrat aşa. Am învăţat de mic ce înseamnă munca şi răsplata, banii şi probabil de aia. Ţin minte că eram mic, chiar vorbeam acum cu colegii, stăteam în vacanţele de vară la ţară şi mă punea bunicul meu să muncesc pe acolo, să-mi mai dea bani să am de buzunar, să mă duc pe acolo. Vă daţi seama, am învăţat de mic chestia asta şi m-a ajutat. Ţin minte că mai mergeam să culegem legume, fructe din livada de acolo, mergeam să iau ouăle de la găini, spre exemplu, adică lucruri care se fac la ţară", a mai spus Tudor Băluţă.

1,2 milioane de euro este cota lui Tudor Băluţă, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

1,91 cm măsoară noul jucător al lui Brighton

2 selecţii are Tudor Băluţă la echipa naţională

3 milioane de euro va încasa Gică Hagi pentru internaţionalul român

Afla mai multe despre: baluta 

viewscnt
Articole similare