Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a decis, miercuri, ca gruparea Everton să fie amendată cu 30.000 de euro ca urmare a incidentelor de la meciul din 19 octombrie cu Olympique Lyon, din Liga Europa.
În minutul 64 al partidei pe care Everton a pierdut-o cu scorul de 1-2, la scorul de 0-1, după un corner executat de gazde, căpitanul gazdelor, Ashley Williams, l-a împins cu un gest nesportiv pe portarul Anthony Lopes, care încerca să reţină o minge în apropierea linie de fund a terenului. Imediat a izbucnit o altercaţie între fotbaliştii celor două echipei, iar "meleul" format astfel a ajuns în bariera de reclame din spatele terenului. Din peluză, un fan cu un copil în braţe i-a tras o palmă peste cap lui Lopes.
Tot miercuri, UEFA a anunţat că gruparea ŢSKA Moscova a fost amendată cu 18.000 de euro ca urmare a problemelor de la meciul cu FC Basel, din 31 octombrie, din Liga Campionilor. Sancţiunea a fost dictată pentru "intrarea suporterilor pe teren" şi "aprinderea/aruncarea petardelor şi a altor obiecte".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: everton, lyon, liga europa