Coelho speră să-şi păstreze jucătorii de bază şi a remarcat un atacant de la U Cluj. Universitatea Craiova se reuneşte duminică şi va pleca în cantonament în Austria. Filipe Coelho şi-a făcut deja planurile pentru sezonul viitor şi speră ca echipa să nu piardă jucători importanţi în această vară.
Universitatea Craiova se reuneşte duminică şi va pleca în cantonament în Austria. Filipe Coelho şi-a făcut deja planurile pentru sezonul viitor şi speră ca echipa să nu piardă jucători importanţi în această vară.
Antrenorul consideră că schimbările numeroase pot afecta identitatea echipei
„Dacă schimbi mulţi jucători, vei schimba ADN-ul şi nu este bine, după părerea mea, să schimbi mulţi jucători. Dar eu, ca antrenor, jucătorii sunt ai clubului, iar aceste decizii trebuie să le ia clubul, nu antrenorul. Fiindcă antrenorul este acum aici, mâine nu ştim”, a spus Filipe Coelho.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Coelho a pus ochii şi pe un jucător de la o rivală din Superliga. Întrebat despre fotbaliştii care au impresionat, portughezul l-a nominalizat pe Lukic, de la U Cluj.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Dacă ne uităm la cifre, trebuie să vorbim despre Lukic, de la U Cluj, fiindcă a făcut un sezon bun”, a declarat antrenorul Universităţii Craiova.
Filipe Coelho a preluat-o pe Craiova în luna noiembrie a anului trecut, când l-a înlocuit pe Rădoi. În aprilie, portughezul şi-a prelungit contractul pentru încă un an.
„Nu am venit aici ca să mă bat cu foştii antrenori sau cu alţi antrenori. Am venit aici pentru a-mi face treaba cât mai bine posibil. Am venit cu ideile mele, cu staff-ul meu şi cred că am construit ceva”, a mai spus Coelho.








