You are here:

VIDEO | Coşmar pentru Latovlevici. Fanii Galatei nu-l mai suportă. Ce a păţit la ultimul meci

VIDEO | Coşmar pentru Latovlevici. Fanii Galatei nu-l mai suportă. Ce a păţit la ultimul meci

Stranieri

Comentarii

Iasmin Latovlevici a intrat pe lista neagră a suporterilor lui Galatasaray. Fostul fundaş al FCSB-ului a fost huiduit constant în victoria cu 2-0 în faţa lui Alanyaspor şi Igor Tudor s-a văzut nevoit să-l schimbe în minutul 70.

Transferat de Galatasaray la începutul sezonului, Latovlevici are viaţă grea cu suporterii. Răbdarea fanilor a ajuns la capăt odată cu eşecul Galatei cu 5-1 pe terenul lui Başakşehir, în urmă cu două etape. În acest week-end, Galatasaray a jucat pe teren propriu şi suporterii au avut grijă să-şi manifeste vocal nemulţumirile faţă de Latovlevici, care a fost titular.

Fundaşul român a fost huiduit şi fluierat la fiecare atingere de balon. În minutul 66, Igor Tudor n-a mai rezistat, s-a îndreptat cu mâinile în aer înspre tribune şi a cerut explicaţii: ”Ce naiba faceţi?” Intervenţia antrenorului Galatei i-a agitat şi mai mult pe suporteri. Aceştia au continuat să-l fluiere pe Latovlevici, iar Tudor a fost şi el huiduit.

Până la urmă, Latovlevici a fost schimbat în minutul 70 şi a ieşit de pe teren în huiduielile suporterilor. Însă au existat şi fani care l-au aplaudat.

La final, Tudor a sancţionat atitudinea celor care l-au fluierat pe Latovlevici: ”Avem fani superbi, suportul lor este foarte important. Suntem mai puternici cu ei. Dar pe de altă parte, există asemenea reacţii cum a fost cu Lato. Aceste proteste în timpul meciului mă supără. Aceste reacţii îl trag în jos pe jucător”.

Afla mai multe despre: iasmin latovlevicigalatasaraybasaksehir 

viewscnt
Articole similare