You are here:

VIDEO Cosmin Contra despre viitorul său la echipa naţională: ”Vorbim după meciul cu Spania!” Ce îl poate determina să rămână la cârma primei reprezentative

VIDEO Cosmin Contra despre viitorul său la echipa naţională: ”Vorbim după meciul cu Spania!” Ce îl poate determina să rămână la cârma primei reprezentative

Echipa națională

Comentarii

Selecţionerul României Cosmin Contra a discutat în conferinţa de presă despre meci, dar şi despre viitorul său la cârma echipei reprezentative. El şi-a justificat alegerile din acest meci şi a subliniat că Suedia a fost o echipă mai bună.

Reprezentativa României a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), de Suedia, în etapa a IX-a, penultima, a Grupei F a preliminariilor Euro-2020.

"Tricolorii" au ratat calificarea din preliminarii, dar mai au o şansă din Liga Naţiunilor, în martie 2020, de a participa la turneul final, la care şi România organizează meciuri. Cosmin Contra a vorbit la finalul meciului, în conferinţa de presă, despre superioritatea naţionalei nordice: ”Ne dorim să terminăm cât mai bine aceste preliminarii. Nu am urmărit meciurile Naţionalei din ultimii 45 de ani, dar dacă ”experţii” aşa au zis, atunci trebuie să-i luăm în seamă. Am zis-o chiar eu: am jucat slab! Dar am jucat slab pentru că am întâlnit un adversar foarte bun, care nu ne-a dat nici măcar o şansă. Tensiunea meciului şi-a spus cuvântul asupra evoluţiei mai multor jucători. Ştiam de forţa Suediei şi azi chiar au jucat la cel mai înalt nivel. Nu ne-au dat nicio şansă din primul minut până în ultimul minut”

În acest meci a debutat Vasile Mogoş (Cremonese), 27 de ani, care a fost depăşit uşor de Frosberg, care a centrat la primul gol. Contra a explicat în conferinţa de presă de după meci de ce l-a titularizat pe atât pe Deac, cât şi pe Mogoş, respingând totodată varianta că fotbalistul CFR-ului era răcit: ”Deac nu era răcit. Nu ştiu ce informaţii aveţi voi, eu vă spun că Deac nu a fost răcit. Mogoş este un jucător pe care l-am urmărit un an de zile, joacă meci de meci, are 1.90 m inălţime şi am ştiut că fizic ne va ajuta foarte mult. A fost vorba despre un considerent de ordin tactic. Din punctul meu de vedere el a făcut un meci bun. Poate chiar mai bun decât alţii. Jucătorii mei au încercat să dea totul, dar am întâlnit o echipă care nu ne-a lăsat să ne facem jocul. Ei au alergat enorm, nu-mi amintesc să fi văzut jucători care să alerge atât de mult. Trebuia să fim la fel de agresivi ca ei, să ne ridicăm la nivelul lor. Am câştigat împotriva lor într-un meci amical prin câteva acţiuni individuale, dar şi prin atitudine şi prin felul în care am alergat. Acum am fost inferiori şi aşa s-a scris istoria acestui meci. Pentru mine e o dezamăgire mare ce s-a întâmplat, dar mai avem o şansă. Avem şansa aceasta care ne-a fost dată şi trebuie să credem în această şansă” a adăugat Contra.

Echipa României a avut puţine şanse de a marca şi a înregistrat o evoluţie slabă, după cum a mărturisit chiar selecţionerul Contra. Angajat din septembrie 2017, Contra mai are contract cu FRF până la finalul acestui an: ”Mi se termină contractul. Mai avem şansa din Liga Naţiunilor. Acum să vedem, dacă la tragerea la sorţi cum vom pica. În eventualitatea unui meci cu Islanda, am putea juca fie cu Bulgaria, fie cu Ungaria. O să analizăm ce mai rămâne de făcut şi veţi vedea după meciul din Spania ce decizie vor lua. Încă o dată spun: contractul meu se termină. Mai clar de atât nu pot să fiu. Îţi pot spune că, acum la supărare, nimic nu mă poate determina să continui. Am învăţat ceva în aceşti 10 ani de antrenorat, şi anume că deciziile importante nu se iau la cald. După acest meci voi analiza ce am făcut eu bine la echipa naţională şi ce nu am putut să fac” a mai spus Cosmin Contra.

Afla mai multe despre: cosmin contra 

viewscnt
Articole similare