Obligativitatea de a începe orice meci de Liga 1 cu doi jucători sub 21 de ani continuă să le facă probleme jucătorilor tineri de la CFR Cluj. Valentin Costache a simţit din plin acest lucru în derby-ul cu U Craiova.
Cătălin Itu (20 de ani) şi Valentin Costache (21 de ani) au fost cei doi fotbalişti ai lui CFR Cluj pe care Dan Petrescu i-a ales să respecte regula jucătorilor sub 21 de ani. Fostul dinamovist a tras însă lozul necâştigător. Doar 31 de minute a rezistat Costache pe teren.
Mijlocaşul a fost schimbat de Petrescu cu Păun şi s-a dus direct la vestiare. După cum se poate vedea şi în imaginile de mai jos, lui Costache nu i-a priit bine deloc înlocuirea, el lovind cu piciorul panourile de pe marginea terenului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.