Universitatea Craiova a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I, în care constănţenii au condus cu 1-0.
”Am avut un meci pe care l-am avut sub control. Am deschis scorul, a venit acel 1-1, după care am avut două, trei ocazii mari de a marca. Nu a fost să fie, e o seară tristă pentru noi, pentru că se complică puţin situaţia. Mai avem două finale şi de mâine trebuie să începem munca, să ne gândim la meciul cu CFR. Noi ştim că mai avem două finale, ştim că situaţia în care suntem e una grea, dar eu zic că o vom scoate la capăt. Nu ne temem, e acolo puţină frică, dar nu ne temem, pentru că avem echipă bună şi zic că până la urmă o scoatem la capăt” a mărturisit Cristi Ganea la finalul meciului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FC Viitorul a deschis scorul prin Iancu, în minutul 17.
Pentru Universitatea Craiova au marcat Niţu ’25 şi Mihăilă ’82.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristi ganea