Cristian Tănase a jucat în această etapă în victoria echipei sale, Academica Clinceni, 2-0 cu Gaz Metan Mediaş. Rezervă fiind, Tănase recunoaşte că mai are probleme de formă, însă speră să fie cât mai repede la 100%.
"Sincer, e foarte greu să joci la un nivel şi în prima ligă şi la un nivel înalt, să joci şi să nu fi pregătit, e foarte greu. Sper cât mai curând să mă pun la punct cu pregătirea fizică şi eu cred că uşor, uşor, o să fiu, în cel târziu două săptămâni, 100%.
Am avut şi ambiţie şi o să am ambiţie să mai slăbesc două, trei kilograme, pe viitor. Cei din club au avut încredere în mine, au încredere în mine şi poate şi din cauza asta m-au dorit foarte mult, pentru că au încredere foarte mare în mine", a spus Tănase la flash interviul de la finalul partidei cu Mediaş.
Cristi Tănase vrea la echipa naţională
Într-un interviu exclusiv pentru Telekom Sport, Tănase a declarat că ar vrea să revină la echipa naţională, dacă va fi într-o formă sportivă bună. Fostul jucător de la FCSB recunoaşte că mai are mult de lucrat până atunci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Nu m-am gândit chiar aşa departe. Sunt la început, adică vreau să spun că am revenit de curând, de 5 meciuri. Sper să joc cât mai bine. Eu cred că orice jucător, dacă joacă bine şi are evoluţii bune la echipa de club, eu cred că antrenorul chipei naţionale are ochi şi pentru el", a spus Tănase.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristi tanase, academica clinceni