Csikszereda a pierdut pe teren propriu, scor 2-1, cu Petrolul Ploieşti. Oaspeţii au marcat prin Vajushi, care a fost cel care a adus victoria într-un meci în care au fost şi doi jucători eliminaţi.
Csikszereda - Petrolul 1-2 (Bauza 57/ Vajushi 3, 33)
Echipele de start:
- Csikszereda Miercurea-Ciuc: L. Rybansky - R. Takacs, C. Intzidis, C. Apro, R. Palmeş - L. Bara, E. Gonzalez - J. Botorol, F. Bauza, S. Marrone - A. Meszaros
- Rezerve: S. Gyenge, D. Bor, B. Szondi, A. Csuros, S. Kalman, N. Pinter, B. Rotar, N. Janos, T. Suciu
- Petrolul: Avram - Mendoza, Meijers, A. Manolache, Ţicu - Lax - M. Bratu, Ekollo, Roige, Vajushi - V. Balint
- Rezerve: Cebotari, Botic, A. Răuţă, Poelmans, A. Salifu, R. Matiş, S. Tudor, M. Constantinescu, V. Buhăescu
"Petrolul, se ştie, e echipă bună şi îşi doreşte promovarea. Dar nu e primul meci în care mai primesc şi câte un ajutor. Un penalti în minutul 2 introdus în careu... E foarte greu să joci aşa. Îţi toarnă plumb în ghete, debusolare... Suntem o echipă tânără, mică şi e greu să joci şi împotriva arbitrajului. Am avut şi noi două penaltiuri neacordate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu am avut luciditatea în faţa porţii, ultima pasă nu ne-a ieşit aşa cum trebuia. Doream mai multă presiune din partea noastră, dar nu am reuşit să facem acest lucru. Una peste alta, am avut o dominare sterilă.
Şi cartonaşul roşu a fost acordat din punctul meu de vedere uşor. E adevărat, nu se face aşa ceva, nu încurajez niciodată jucătorii... Fault prin imprudenţă, dar nu l-a atins. Au fost şi mai multe faulturi la mijlocul terenului, unde cine strigă mai tare, se dă.
Este foarte greu când, în minutul 2, se inventează un penalti. Oricum, poate ne băteau. Dar gândiţi-vă, când vi se dă în cap o dată, ţi se dă de două ori, e foarte greu să îţi revii", a declarat antrenorul gazdelor, Valentin Suciu.
"E o victorie muncită, o victorie cu sudoare obţinută aici la Miercurea Ciuc. Trei puncte foarte importante pentru noi, o victorie de mare, mare caracter. Cu suferinţă în anumite momente, dar ne-am apărat excelent, organizare foarte bună.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mă bucură enorm această victorie. Astfel de victorii obţinute cu suferinţă, cu sudoare, ne fac mai puternici, creează o stare de spirit mult mai bună. Campionatul e lung şi sunt convins că vom mai avea astfel de momente.
E cea mai frumoasă victorie. Astea sunt victorii muncitoreşti, cum se spune. Cunosc foarte bine Liga a II-a, ştiu ce înseamnă această ligă. S-a dezvoltat foarte mult, au venit foarte mulţi jucători de calitate, jucători străini, care o descoperă şi ei şi au adus un plus de valoare şi calitate.
Noi dacă jucăm şi avem aceeaşi atitudine, aceeaşi manieră, nu ne va opri nimeni. Noi trebuie să fim concentraţi. Singura echipă de care mă tem este a mea. În rest, eu joc de fiecare dată, oriunde, să câştig meciul. Asta e mentalitatea mea", a declarat antrenorul Petrolului, Viorel Moldovan.
Min. 90+4 Finalul partidei!
Min. 73 Norbert Janos a primit roşu direct, după ce l-a lovit în cap cu piciorul pe portarul Avram.
Min. 71 Petrolul rămâne în 10 oameni, după ce Balint a văzut al doilea galben.
Min. 57 GOOOL Csikszereda! Bauza marchează superb din întoarcere.
Min. 33 GOOOL Petrolul! Vajushi a marcat superb din afara careului.
Min. 3 GOOOL Petrolul! Vajushi deschide scorul din penalty.
Min. 1 A început partida.
„Ciucanii” au debutat cu dreptul în noua ediţie a Ligii 2. A câştigat cu scorul de 1-0 în deplasarea de la Recea. A urmat apoi o remiză cu FC U Craiova, scor 1-1, la Drobeta-Turnu Severin. Înainte să primească vizita ploieştenilor, echipa lui Valentin Suciu a avut parte de două meciuri amicale. Primul cu Sepsi OSK. Formaţia din prima ligă s-a impus la scor de neprezentare. A urmat apoi testul cu Gaz Metan. Medieşenii au avut şi ei câştig de cauză şi s-au impus cu 2-1. Unicul gol al echipei din Miercurea Ciuc a fost marcat de fundaşul maghiar David Bor.
Csikszereda - Petrolul, LIVE VIDEO pe Telekom Sport 1 şi telekomsport.ro, luni, de la ora 18:00
De cealaltă parte, Petrolul a început cu stângul noul campionat. A pierdut cu Farul Constanţa, scor 1-2, dar a revenit puternic reuşind să câştige pe terenul celor de la Reşiţa cu scorul de 4-0. În runda precedentă, echipa lui Viorel Moldovan a reuşit o nouă victorie de răsunet. Victimă a fost de această dată Ripensia Timişoara, care a pierdut cu scorul de 0-5. Acum, „lupii” ocupă poziţia a şasea a ierarhiei, ultima care asigură prezenţa în play-off-ul campionatului, la patru puncte în spatele liderului FC U Craiova, dar cu un meci mai puţin disputat fată de aceasta.
Afla mai multe despre: csikszereda, petrolul, liga 2