Cristina Neagu a jucat perfect cu Metz, în grupa principală 1 din Liga Campionilor, şi a pus umărul la victoria lui CSM Bucureşti cu 32-27. La final, liderul din teren al "tigroaicelor" a oferit prima reacţie.
VIDEO CSM Bucureşti - Metz 32-27, în Liga Campionilor
După ce a învins liderul din grupa 1 principală, Neagu a atras atenţia asupra meciurilor rămase până la final: "Pentru noi, practic fiecare meci rămas în această grupă este ca o finală. Şi cred că întreaga echipă a făcut un meci senzaţional astăzi. Sunt foarte, foarte mândră de cum am luptat astăzi.
Fiecare meci e ca o finală. Va fi foarte greu următorul meci, pentru că jucăm împotriva unor echipe foarte bune, avem nevoie de toate punctele puse în joc. Cred că, dacă avem atitudinea de astăzi, putem să ne luptăm cu orice echipă. Bineînţeles, este puţin mai uşor când joci acasă, când ai publicul în spate, însă de asta avem nevoie. Să avem această atitudine şi să credem în victorie până la capăt. Avem o echipă care se poate bate cu orice altă echipă din Liga Campionilor", a declarat Cristina Neagu.
Neagu a evidenţiat apărarea şi, în special, pe Denisa Dedu, care a făcut un meci mare: "Per total, am jucat mai bine decât ele. Am jucat bine în apărare, deşi am primit destule goluri, am înscris, am avut un portar într-o zi foarte bună... Cred că per total am fost puţin mai bune decât ele pe toate fazele jocului", a mai spus Cristina Neagu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristina neagu, csm bucuresti, csm bucuresti metz, csm bucuresti liga campionilor