You are here:

VIDEO | Cu lacrimi în ochi, eroul echipei lui Hagi a oferit cel mai emoţionant moment al serii: ”De 12 ani visez la seara aceasta”

VIDEO | Cu lacrimi în ochi, eroul echipei lui Hagi a oferit cel mai emoţionant moment al serii: ”De 12 ani visez la seara aceasta”

Farul Constanța

Comentarii

Eric de Oliveira a marcat golul prin care Viitorul a cucerit Cupa României. Brazilianul a fost intervievat chiar pe teren la finalul partidei şi a oferit unul dintre momentele cele mai emoţionante ale serii.

Eroul constănţenilor a oferit o primă reacţie chiar pe gazon, la finalul Cupei României, ediţia 2018-2019. Brazilianul, omul care a marcat golul victoriei echipei sale şi-a găsit cu greu cuvintele. El a înscris în minutul 105+1 golul prin caer Viitorul Constanţa şi-a pus semnătura pe Cupa României din acest an: Visam de 12 ani de când sunt aici în România şi mi-am propus să fiu fotbalist mare, să câştig trofee. Dumnezeul m-a făcut pentru seara aceasta, căci am putut să intru şi să marchez. Am aşteptat 12 ani seara asta. Eu nu am făcut nimic, băieţii au făcut restul. Am muncit enorm pentru asta, iar colegii mei, cei mai tineri merită toate felicitările” a spus brazilianul la finalul partidei de la Ploieşti.

Formaţia FC Viitorul a câştigat Cupa României, sâmbătă seară, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, învingând în finală echipa Astra Giurgiu, cu scorul de 2-1, după prelungiri. Giurgiuvenii au condus cu 1-0 din minutul 41 şi au rămas în inferioritate numerică în minutul 81.

Eroul constănţenilor s-a bucurat la finalul meciului alături de copiii săi. Imaginile la fel de emoţionante, mai jos.

Cine sunt reprezentantele României în Europa pentru sezonul viitor

 
Echipele CFR Cluj, FCSB, CS Universitatea Craiova şi FC Viitorul vor reprezenta România în cupele europene, ediţia 2019/2020.

Campioana CFR Cluj va evolua în primul tur de calificare al Ligii Campionilor (date de disputare: 9/10 iulie 2019 – turul; 16/17 iulie 2019 – returul);

Vicecampioana FCSB va evolua în primul tur de calificare al Ligii Europa, la fel ca şi CS Universotatea Craiova, ocupanta locului 4 (date de disputare: 11 iulie 2019 – turul; 18 iulie 2019 – returul);

FC Viitorul a încheiat campionatul pe locul 3, dar în calitate de câştigătoare a Cupei României va juca în turul 2 de calificare al Ligii Europa (date de joc: 25 iulie 2019 – turul; 1 august 2019 – returul).

Afla mai multe despre: eric de oliveiraviitorul constanţa 

viewscnt
Articole similare