Noua arenă din Turnu Măgurele s-a pregătit pentru primul său meci important: partida cu CS U Craiova, din optimile Cupei României. Construcţia stadionului a costat 3 milioane de euro, investiţie asigurată de Compania Naţională de Investiţii şi de el beneficiază Turris Turnu Măgurele - echipă controlată de Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea.
Turnu Măgurele se bucură din acest sezon de un stadion nou-nouţ, în care s-au investit în jur de 3 milioane de euro. Arena are 2.000 de locuri, este cea mai modernă din Liga a 3-a, iar banii pentru investiţie au fost asiguraţi de Compania Naţională de Investiţii. Stadionul a fost construit pentru Turris Turnu Măgurele, o echipă patronată de fiul lui Liviu Dragnea, care-şi propune să promoveze în liga secundă chiar la finalul acestui sezon.
Stadionul are două tribune, una principală - cu peste 1.000 de locuri şi una mai mică, destinată suporterilor echipei adverse. Însă au existat unele probleme în momentul în care stadionul a fost ridicat. Din cauza faptului că arena este construită lângă calea ferată, tribuna a II-a a fost ridicată uşor într-o parte, pentru a nu pune în pericol circulaţia trenurilor. De asemenea, tot din această cauză, stâlpii de pe acea parte de teren au o înălţime mai mică.
Arena dispune şi de un hotel, cu 24 de locuri şi are 259 de locuri de parcare pentru autoturisme şi 6 pentru autocare. FRF a considerat că noul stadion îndeplineşte şi standardele UEFA, astfel că aici pot fi organizate şi meciurie internaţionale ale tineretului sau partide de fotbal feminin.
Cupa României a oferit oraşului ocazia să se bucure şi de primul meci important jucat pe noul stadion, cu CS U Craiova, în optimile Cupei României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cupa romaniei, turris turnu magurele, cs u craiova, stadion, valentin dragnea