Recunoscut pentru temperamentul coleric, Jose Mourinho şi-a dat din nou în petec la finalul partidei Juventus - Manchester United, scor 1-2, câştigată de englezi cu două goluri înscrise în minutele de final.
În loc să se bucure de rezultat, Mourinho a început să se războiască cu fanii lui Juventus, cu gesturi provocatoare, în care părea să le ceară acestora să-l jignească.
Fost antrenor la Inter Milano, Mourinho s-a arătat deranjat de primirea pe care i-au făcut-o fanii torinezi, care l-ar fi înjurat în debutul partidei. Jucătorii lui Juve au observat gesturile lui Mourinho şi au încercat să-l calmeze pe acesta, fără succes însă.
La conferinţa de presă, Specialul a fost întrebat de jurnalişti dacă nu consideră că gesturile sale au fost "lipsite de respect". Reacţia portughezului?
Mourinho a sesizat că întrebarea i-a fost pusă de o jurnalistă din Spania, căreia i-a explicat în stilul propriu de ce reacţia sa nu a fost deloc deplasată :). Vezi mai jos întregul moment.
- Reporter: "Nu vi se par lipsite de respect gesturile dumneavoastră de după meciul cu Juventus?"
- Mourinho: "Sunteţi din Spania!?"
- Reporter: "Da!"
- Mourinho: "Din acest motiv nu înţelegeţi italiana..."
- Reporter: "Ba da, o înţeleg!"
- Mourinho: "Atunci ştiţi ce mi-au scandat în primele 24 de minute. Şi spuneţi că gestul meu este o lipsă de respect?
- Reporter: "Pentru ei a fost o ofensă. Aşa a fost perceput gestul!"
- Mourinho: "Ofensă a fost ce mi-au făcut ei mie. Gestul meu, nu!"
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jose mourinho, juventus, united