You are here:

VIDEO Dacia Duster 2 a fost prezentată oficial la Frankfurt Motor Show

VIDEO Dacia Duster 2 a fost prezentată oficial la Frankfurt Motor Show

Auto

Comentarii

Modelul emblematic al mărcii Dacia se prezintă cu un nou design, atât exterior, cât şi interior, şi cu o gamă extinsă de echipamente.. Noul Duster păstrează însă atuurile care au contribuit la succesul primei generaţii : un spaţiu interior generos, capacităţi remarcabile în off-road şi un preţ invidiat de mulţi competitori.

 "Dacia face un pas major în procesul de înnoire a gamei sale, odată cu prezentarea Noului Duster, un SUV cu design modern şi atrăgător. Începută în 2010, povestea de succes a celui mai vândut model Dacia continuă cu un nou capitol. Noul Duster va fi prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt", se precizează în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor companiei, noul Duster îşi propune să confirme şi să consolideze succesul înregistrat de actuala generaţie a SUV-ului Dacia, comercializată în peste un milion de exemplare în ultimii şapte ani. Modelul reinterpretează codurile estetice ale predecesorului său şi vine cu o nouă nuanţă de caroserie, Orange Atacama.

Printre elementele care se disting la noul model se numără o nouă semnătură luminoasă care integrează un ansamblu LED repartizat în trei segmente, un parbriz poziţionat cu 100 mm mai în faţă şi mai înclinat în comparaţie cu cel al modelului actual, fapt care sporeşte senzaţia de spaţiu disponibil la interior, bare de pavilion cu un design modern dispuse în prelungirea liniei parbrizului, jante din aliaj de 17 inch şi pasaje ale roţilor puternic evazate, scutul amplasat în partea inferioară a barei frontale, ornamente de culoare neagră dispuse în partea din spate a aripilor laterale frontale, scutul de protecţie spate, de culoare crom satinat, de dimensiuni mai mari faţă de cel prezent pe actuala generaţie etc.

Afla mai multe despre: daciaduster 2lansareautoromaniafrankfurt motor showsalon autoeveniment 

viewscnt
Articole similare