Noul antrenor al Rapidului, Dan Alexa, a susţinut că a fost ofertat şi de echipe din Liga 1, dar a refuzat. "Chirurgul" a ales cu inima şi a ajuns în Giuleşti.
Noul tehnician din Giuleşti a recunoscut că a fost ofertat şi de echipe din Liga 1, dar niciuna nu a putut rivaliza cu cea venită din partea Rapidului: "Am avut oferte chiar şi din Liga 1. Încă am proces cu Astra cu acea sumă. A venit oferta Rapidului şi... A fost de nerefuzat in punct de vedere sentimental. Rapid înseamnă suporteri, suflet. Am acceptat pe loc. În iarnă nu s-a pus problema să vin, nu am discutat cu nimeni", a declarat Dan Alexa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Preşedintele Rapidului, Ovidiu Burcă, a încercat să ia din presiunea care e pusă pe noul antrenor: ”Dan a semnat pe un an şi jumătate. Cu riscul de a fi oaia neagră, eu vă spun că în acest an e foarte dificil să promoveze direct, pentru că sunt multe lucruri. Avem suporterii în spatele nostru, dar avem multe lipsuri, din punct de vedere al infrastructurii. Stadionul nostru se construieşte acum. Am fost primul care a spus că nu trebuie să impunem obiectivul promovării. Va fi extraordinar să promovăm”, a afirmat oficialul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan alexa, dan alexa rapid, dan alexa antrenor rapid, dan alexa oferte