Dan Petrescu a cucerit al doilea titlu consecutiv cu CFR Cluj şi îşi face deja planurile pentru viitorul sezon, unul în care ardelenii îşi propun calificarea în grupele unei competiţii europene.
La ultimul titlu, Petrescu n-a mai apucat să conducă echipa în preliminariile Ligii Campionilor, după ce a primit o ofertă excelentă din China şi a decis să plece. La fel s-a întâmplat şi atunci când a câştigat Supercupa României cu ASA Târgu Mureş şi a decis să plece după un singur meci, iar fanii se întreabă dacă "Bursucul" va rămâne acum să-şi ducă munca la capăt.
Promisiunea lui Petrescu: nu mai pleacă!
Iar Petrescu promite că de această dată nu va mai da curs primei oferte şi va rămâne la CFR Cluj. Asta deşi, spune el, are deja nişte propuneri avantajoase pe masă.
"Au venit (n.r. ofertele), dar nu mai vreau!", a fost anunţul făcut de Petrescu imediat după meciul care a adus titlul CFR-ului.
"Şi Guardiola a fost criticat în acest sezon, astăzi a câştigat şi el campionatul.
De fiecare dată când sunt în România, parcă se lipeşte ceva, un trofeu de mine. Şi la ASA când am fost, am fost doar un meci, s-a lipit trofeul ăla de mine, am plecat, după aia m-am întors, iar am câştigat. E clar că am noroc la trofee în România şi sper s-o ţin tot aşa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. Ce face Dan Petrescu dacă vine o ofertă...) Nu mai vine, gata! Au venit, dar nu mai vreau!", spune Petrescu.
Planul pentru calificarea în grupe
Dan Petrescu spune că principalul său obiectiv va fi să obţină o calificare aşteptată de ani de zile de toţi fanii CFR-ului, dar e convins că nu va fi deloc uşor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Şi noi visăm, dar sper să nu rămână doar vis. Toată lumea a spus că e greu ca o echip din România să ajungă în grupele Champions League şi au dreptate. Dacă ne uităm la Videoton şi la Ludogoreţ, vecinii noştri din Ungaria şi Bulgaria, vedem că ei cheltuie foarte mult pe jucători brazilieni, mai ales cei de la Ludogoreţ.
Nu au reuşit să ajungă în grupe. Plătesc salarii de 700, 800 de mii de euro, ceea ce în România e imposibil. De aceea nu înţeleg când în România o echipă care nu merge e aşa de criticată [...]
Va trebui să nu mai facem greşelile care le-au făcut aici, cât nu am fost eu. A fost o campanie de achiziţii greşită. Practic, niciun jucător nu a confirmat, care a fost luat după ce am plecat eu.
Din păcate, trebuie să luăm jucători liberi de contract, pentru că asta e problema, nu avem bani ca să cumpărăm jucători", a declarat Dan Petrescu după ce a devenit campionul Ligii 1.
- Citește și
- Imagini incendiare din vestar! Clujenii au trasmis LIVE pe Facebook petrecerea de după meci
- Şoc pentru CFR Cluj! Peste ce adversare dau în primul tur din Champions League! Traseul ardelenilor în cupele europene
- VIDEO | Arlauskis îi răspunde lui Mihai Stoica: ”Îl contrazic pe MM, nu a fost ruşine”
- VIDEO | Giedrius Arlauskis, mesaj superb de consolare pentru marea rivală: "Acolo a fost casa mea. Voi spuneţi FCSB, eu spun Steaua"
- VIDEO | Nu, nu este trofeul Ligii Campionilor :) Cupa primită de CFR pentru câştigarea titlului de campioană a Ligii 1, copiată după cea din UCL
- CFR Cluj, campioana României în sezonul 2018-2019. Cum s-a ajuns aici şi care sunt superlativele stagiunii
- VIDEO | Două minute de coşmar pentru Ovidiu Haţegan. Gol anulat şi penalty acordat aiurea în meciul CFR Cluj - U Craiova
- VIDEO | Flavius Stoican loveşte din nou. Motivul pentru care şi-a trimis secundul la conferinţa de presă: ”Data viitoare va apărea altcineva”
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj, liga campionilor