Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a salutat intenţia noului selecţioner al României, Mirel Rădoi, de a-l naturaliza pe francezul Bilel Omrani.
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj consideră că Billel Omrani (26 de ani) şi Dumitru Cardozo (28 de ani) ar aduce un beneficiu fotbalului românesc şi în special echipei naţionale, fiind doi jucători de mare calitate, însă nu sunt singurii care ar putea face această tranziţie.
"Ar fi bine pentru naţionala României să-l avem pe Billel, dar nu e problema mea, cred că altcineva trebuia de mult timp să facă această mişcare. Şi mai sunt în ţară jucători foarte buni care ar putea să joace pentru naţionala României, iar la CFR avem câţiva jucători străini care şi-ar dori să joace la naţionala României. Gândiţi-vă şi voi care sunt, nu e aşa de greu", a declarat Petrescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Noul selecţioner al României, Mirel Rădoi, a declarat, joi, că vrea să-i naturalizeze pe atacantul francez Billel Omrani de la CFR Cluj şi pe atacantul italian de origine română Dumitru Cardoso de la Gaz Metan Mediaş.
"În momentul de faţă sunt doi jucători străini care i-aş putea identifica în momentul de faţă ca jucători care ar putea fi naturalizaţi, Omrani şi Cardoso. Sunt jucătorii care mie îmi plac şi o să avem o discuţie la nivel de federaţie. Nu avem cum să facem procedurile (n.r. - pentru meciul cu Islanda). Dar pentru perioada următoare. Va fi foarte greu, pentru că trebuie să vedem exact procedurile juridice, dacă are naţionalitate, cum, de la cine, bunic, străbunic, dacă are buletin sau paşaport...", a declarat Mirel Rădoi, la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal, dan petrescu, omrani